Căutare Numele cotidianului: Cotidianul Tineretul Naţional Liberal (TNL) îşi exprimă susţinerea faţă de eleva Sabina Elena din Covasna, care a fost amenințată după ce a purtat la şcoală o bentiţă tricoloră. "România este o ţară care respectă drepturile minorităţilor naţionale, având una dintre cele mai evoluate legislaţii în această privinţă, realizată în spiritul respectului pentru drepturile omului şi ale minorităţilor naţionale. Pornind de la această premisă, este inacceptabil ca etalarea unor simboluri naţionale româneşti să se transforme într-un act de curaj, chiar dacă în zona respectivă populaţia majoritară este de altă etnie decât cea română. Dacă gestul Sabinei Elena este unul firesc, cu totul nefirească considerăm că este reacţia conducerii liceului 'Korosi Csoma Sandor' care i-a solicitat elevei explicaţii referitoare la motivul pentru care a purtat însemnele naţionale. La fel de inexplicabilă este şi abordarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna care a solicitat liceului un raport privind motivul pentru care mai mulţi elevi români au mers la şcoală cu bentiţe tricolore şi nu un raport privind agresiunile la care aceştia au fost supuşi, cum ar fi fost firesc", susţin tinerii liberali, potrivit unui comunicat remis, vineri. Ei consideră că declaraţiile şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, Keresztely Irma, potrivit cărora evenimentele de la liceul mixt din localitate reprezintă un "incident copilăresc" şi "un teribilism", denaturează faptele, ironizând un gest firesc de mândrie naţională şi ignorând adevărata problemă, aceea a agresivităţii şi intoleranţei. "Tineretul Naţional Liberal îşi exprimă regretul pentru această situaţie care nu reflectă relaţia reală dintre populaţia de etnie maghiară şi cea română, care este, în general, una de bună înţelegere şi acceptare reciprocă. De aceea, TNL consideră că autorităţile, atât cele şcolare, cât şi cele de ordine publică, trebuie să acţioneze ferm pentru aplanarea acestei situaţii", se menţionează în comunicat. În semn de respect şi susţinere pentru Sabina Elena, tinerii liberali arată că îşi vor pune la poza de profil de pe reţeaua de socializare un pinbadge cu poza în care eleva poartă bentiţa tricoloră. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |