Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Cotidianul
Anul şi data apariţiei: 25-03-2013
Tematica: "minoritatea română" în județele Covasna și Harghita (cazul bentiței tricolore)
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: UDMR, despre situaţia de la Covasna
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.cotidianul.ro/udmr-despre-situatia-de-la-covasna-209660/


Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine, într-un comunicat remis Agerpres, că situaţia de la Covasna cu eleva care a purtat bentiţa tricoloră a fost exagerată artificial. Acesta  a făcut şi un apel la opinia publică să nu dea curs unor astfel de tentative "de a aţâţa la diferende şi vrajbă între majoritate şi minoritate".
"Uniunea Democrată Maghiară din România adresează un apel ferm participanţilor la viaţa publică, să se raporteze cu înţelepciune, cumpănire şi simţul echilibrului la situaţia care s-a creat în jurul elevei de la liceul Kőrösi Csoma Sándor, din Covasna. Exagerând artificial, cu scopul de a aţâţa, semnificaţia gestului elevei din Covasna, unii au stârnit şi au amplificat la nivelul întregii ţări o atmosferă antimaghiară care împinge societatea românească înapoi în anii '90", afirmă Kelemen Hunor într-un comunicat dat publicităţii luni.
Potrivit acestuia, membrii comunităţilor naţionale care trăiesc în România sunt cetăţeni cu drepturi egale şi au aceleaşi îndatoriri ca membrii naţiunii majoritare, iar printre valorile fundamentale ale comunităţii naţionale maghiare din Transilvania s-au numărat întotdeauna toleranţa, coexistenţa paşnică şi respectul reciproc.
"Respingem cu fermitate orice tentativă de a aţâţa la diferende şi vrajbă între majoritate şi minoritate. Uniunea Democrată Maghiară din România îi asigură de sprijinul său pe toţi cei care, în zilele din urmă, nevinovaţi fiind, au devenit ţinta acuzaţiilor sau jignirilor. Este foarte important ca toată lumea să înţeleagă că, în zilele următoare, acest gest amplificat în mod artificial nu va mai avea valoare de ştire, însă şi de acum înainte, elevii şi profesorii liceului Kőrösi Csoma Sándor, maghiari şi români, se vor duce, zi de zi, în aceeaşi şcoală, se vor întâlni pe coridoarele şcolii şi în sălile de clasă. Demoralizarea pe care au provocat-o prin acest scandal mediatic nu reflectă realitatea cotidiană din Ţinutul Secuiesc. Tocmai de aceea rugăm partidele politice din România, pe participanţii la viaţa publică şi mass-media, să se raporteze cu deplin simţ de răspundere la acest subiect, să se delimiteze de retorica anti-minoritate şi să nu dea dovadă de nici un fel de toleranţă faţă de declaraţiile şi manifestările extremiste", a declarat liderul UDMR conform sursei citate.
 Un miting de susţinere a elevei Sabina Elena, eleva cu bentiță tricoloră, a avut loc, sâmbătă după amiază, în Piaţa Universităţii din Bucureşti.
Câteva zeci de persoane, în marea lor majoritate tineri, s-au întâlnit în Piaţa Universităţii, pentru a o susţine pe tânăra din Covasna care a purtat o bentiţă cu tricolorul românesc de Ziua Maghiarilor de pretutindeni şi a primit ameninţări cu moartea pe Facebook.    
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.