Căutare Numele cotidianului: Gândul PRM cere organizarea unui referendum naţional, în 22 noiembrie, concomitent cu alegerile prezidenţiale, în care cetăţenii să decidă prin "da" sau "nu" în privinţa "pretenţiilor UDMR vizând autonomia teritorială pe criterii etnice a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş". Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Guvernul ar trebui să stabilească, prin ordonanţă de urgenţă, "obligativitatea participării la acest referendum naţional a tuturor românilor cu drept de vot, din ţară şi străinătate", iar cei care nu participă la vot să fie sancţionaţi cu amendă de 1.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Având în vedere pericolul foarte mare vizând integritatea teritorială a României şi ţinând seama de faptul că poporul român trebuie să pună piciorul în prag la acţiunile iredentismului maghiar este necesar ca, în 14 septembrie, preşedintele României care va adresa un mesaj Parlamentului să ceară aprobarea senatorilor şi deputaţilor pentru organizarea unui referendum naţional în 22 noiembrie pe tema autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc", a afirmat Funar. Acesta a adăugat că românii vor putea să decidă prin "da" sau "nu" în privinţa "pretenţiilor UDMR vizând autonomia teritorială pe criterii etnice a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş", care constituie Ţinutul Secuiesc, iar rezultatul să fie transmis forurilor europene, "să se ştie că poporul român nu vrea autonomia Ţinutului Secuiesc". De asemenea, Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului ar trebui să decidă organizarea unei şedinţe comune unde directorii SRI şi SIE, precum şi procurorul general al României să informeze Parlamentul în legătură cu "acţiunile organizate de Ungaria şi UDMR vizând dezmembrarea teritorială a României". "Sub conducerea Parchetului, Poliţia şi Jandarmeria trebuie să procedeze la confiscarea armelor şi muniţiilor aflate ilegal asupra multor membri ai UDMR şi să dezarmeze formaţiunile paramilitare ungureşti de pe teritoriul României", susţine Funar. Potrivit acestuia, prin organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale şi a referendumului naţional, "participarea la vot a alegătorilor români va creşte de la 25 la sută la peste 95 la sută". Secretarul general al PRM a spus că nu este vorba de Ţinutul Secuiesc, ci de "Ţinutul Unguresc", în condiţiile în care "la recensământul din 2002 s-au declarat secui doar 284 de persoane". "Cum poţi face o ţară cu 284 de secui?", s-a întrebat Funar. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |