Căutare Numele cotidianului: Gândul Secretarul general al PRM, senatorul Gheorghe Funar, a avertizat, vineri, că în 15 martie, Ziua maghiarilor de pretutindeni, va fi proclamată autonomia Republicii Independente Secuieşti, după un model similar cu cel aplicat în Kosovo. "Din informaţiile pe care le am, în 15 martie, Ungaria împreună cu UDMR şi celelalte organizaţii teroriste, Consiliul Naţional Secuiesc, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Partidul Civic Maghiar vor să declare autonomia Republicii Independente Secuieşti. Vor avea preşedinte, Parlament, Guvern, armată şi poliţie proprie, steag propriu, iar limba maghiară va fi limbă oficială”, a declarat Gheorghe Funar |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |