Căutare Numele cotidianului: Gândul Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) cere din nou autorităţilor locale şi judeţene din secuime să iniţieze organizarea oficală a referendumurilor locale pentru autonomie. Noul preşedinte al CNS, Izsak Balazs, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că CNS face din nou apel la autorităţile locale şi judeţene din secuime să iniţieze organizarea referendumurilor locale pentru autonomie. Potrivit lui Izsak, hotărârile mai multor consilii locale prin care s-a decis organizarea referendumului în anii anteriori au fost atacate în contencios-administrativ, două dintre acestea fiind anulate, cazuri care au ajuns la CEDO. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |