Un copil român de
11 ani îi trimite o scrisoare cutremurătoare preşedintelui italian
Locuinţa
improvizată unde trăia familia lui Sorin se afla în Tor di Quinto, nu
departe de cea în care locuia Mailat
*Carabinierii italieni, neinteresaţi cine locuia acolo. A fost suficient
că era vorba de români
Un copil de 11 ani, aflat de doi ani cu părinţii în Italia, îşi
cere drepturile într-o scrisoare adresată preşedintelui italian,
după ce baraca în care locuiau a fost distrusă de buldozere.
Iată scrisoarea, apărută în La Stampa şi citată de
Rompres:
„Dragă Domnule Preşedinte Napolitano, mă numesc Sorin, am 11
ani, vin din România şi trăiesc în Italia de doi ani. Sunt elev în
clasa a V-a la o şcoală din Roma şi până ieri locuiam
într-o tabără de nomazi din Tor di Quinto. M-am întors acasă
şi nu mi-am mai găsit casa, distrusă, împreună cu
cărţile mele şi cu toate celelalte lucruri, de poliţie.
Părinţii mei sunt oameni cinstiţi, mama este femeie de serviciu
iar tatăl meu zugrav; nu-şi pot permite altceva decât o baracă,
deşi lucrează de dimineaţa până seara. Ei vor ca eu să
învăţ pentru ca să am un viitor mai bun. Dar ce viitor pot avea
fără o casă? Dumneavoastră aţi spus că copiii
imigraţilor trebuie să aibă aceleaşi drepturi cu copiii
născuţi în Italia. Ieri, eu nu le-am avut
Sorin a scris
scrisoarea după ce buldozerele au acţionat în forţă în
tabăra din cartierul Tor di Quinto, nu departe de cea în care locuia
Romulus Mailat, acuzat de asasinarea Giovannei Reggiani, notează ziarul La
Stampa. Ajuns acasă şi văzând ce a mai rămas din
„locuinţă”, Sorin, cu lacrimi în ochi, a exclamat: „Cărţile
mele... cum mă duc mâine la şcoală?”. Poliţia nu a vrut
să ştie cine trăieşte în acea baracă, era suficient
faptul că era locuită de „români”.
LOCUINŢA ERA ÎNCHIRIATĂ DE LA NIŞTE ROMI
„Ei sunt cei abuzivi, nu noi care locuim aici de decenii”, explică o
femeie romă, de fapt 'stăpâna casei' care închiriase acea
cocioabă familiei lui Sorin contra sumei de 100 de euro pe lună. „Mai
mult nu putem cheltui”, plânge mama băieţelului în faţa
dărâmăturilor. „Eu lucrez ca femeie de serviciu şi câştig
500 de euro pe lună, soţul meu lucrează în construcţii dar
numai sporadic. Familia la care lucrez nu-şi închipuie că eu
trăiesc într-o baracă şi nici la şcoala lui Sorin nimeni nu
ştie”.
Ruşinea se amestecă cu disperarea. În cele din urmă,
resemnaţi, mama şi fiul încearcă să salveze câte ceva
dintre mormane, poate un pantalon sau nişte tenişi de jucat fotbal,
visul de evadare al acestui băiat de 11 ani, care învaţă şi
bine, deşi nimeni nu îl ajută. În jurul său continuă
să cadă barăci. Nimeni nu a avut posibilitatea să-şi
salveze din lucruri.
Sorin continuă: „Când bunica mea nu m-a mai putut ţine,
părinţii m-au adus în Italia, unde credeam că avem o casă,
am înţeles că nu era aşa când la intrarea în campus am
văzut un şir de toalete ecologice”.
|
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. ÃŽn cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.
ÃŽn munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.
Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.
|