Căutare Numele cotidianului: Gândul UDMR a depus, marţi, un denunţ la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce, în timpul unui meci de baschet feminin disputat, luni, la Alba Iulia, un suporter al echipei din Sfântu Gheorghe a fost condus afară din sală "pentru simplul motiv că avea în mână un steag secuiesc". UDMR condamnă, potrivit unui comunicat transmis marţi, gestul "total lipsit de etică şi corectitudine al organizatorilor", în condiţiile în care în sala în care a avut loc meciul erau mai multe steaguri, printre care şi cel american, "dar numai steagul secuiesc i-a înfuriat pe organizatori". "UDMR a înregistrat un denunţ la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), cauza fiind evenimentele petrecute luni, 1 aprilie, la meciul de baschet feminin de la Alba Iulia, unde un suporter al echipei din Sfântu Gheorghe «Sepsi SIC» a fost condus afară din sală pentru simplul motiv că avea în mână un steag secuiesc. Condamnăm profund gestul total lipsit de etică şi corectitudine al organizatorilor, mai ales că, la momentul respectiv, în sală se fluturau mai multe steaguri, printre care şi cel american de exemplu, dar numai steagul secuiesc i-a înfuriat pe organizatori. Denunţul a fost depus pentru apărarea simbolurilor secuieşti", se arată în comunicatul semnat de secretarul general al UDMR, Kovacs Peter. Acesta a afirmat că articolul 2 al statutului Federaţiei Române de Baschet prevede că acest organism "respinge orice gen de discriminare". "Acest fapt a scăpat atenţiei organizatorilor care, prin gestul lor, au încălcat dreptul constituţional la liberă exprimare, cenzurând şi dicriminând în mod deschis suporterii echipei secuieşti prin faptul că dintre toate steagurile prezente la meci doar cel secuiesc a fost interzis", arată secretarul general al UDMR. În paralel cu denunţul efectuat la CNCD, UDMR a adresat o somaţie şi către Federaţia Română de Baschet, respectiv clubul echipei gazdă din Alba Iulia, "prin care solicită membrilor de conducere să ancheteze cele întâmplate în timpul meciului şi să adopte măsurile care se impun în acest caz". Kovacs Peter a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că organizatorii meciului au confiscat steagul suporterului respectiv. "Suporterul se numeşte Korodi Istvan şi a fost scos din sală aproape de sfârşitul meciului, iar organizatorii i-au confiscat steagul secuiesc", a afirmat secretarul general al UDMR. Până la ora transmiterii acestei ştiri, organizatorii meciului de la Alba Iulia nu au putut fi contactaţi pentru a prezenta un punct de vedere în acest caz. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |