Căutare Numele cotidianului: Gândul Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, spune că "într-un fel" a fost benefică disputa despre steagul secuiesc, pentru că "s-a făcut reclamă pe gratis", iar oamenii din România au aflat astfel cum arată însemnele secuilor, însă acest subiect trebuie închis. Borbely a declarat, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că, dintr-un punct de vedere, a fost "benefică" această dispută privind steagul secuiesc, pentru că în urma acesteia în România mai sunt foarte puţine persoane care nu ştiu cum arată acest steag, transmite corespondentul MEDIAFAX. "E bine, ni s-a făcut o reclamă pe gratis. De asemenea, e bine că în 2013 putem discuta mult mai aşezat şi mai pragmatic despre acest subiect, chiar dacă sunt unele excese. Un lucru este clar: legislaţia nu interzice arborarea acestor însemne, care nu sunt statale, ci locale şi regionale ale unei comunităţi", a spus Borbely. El a afirmat că miercuri a avut o întâlnire şi cu noul prefect de Covasna, Dumitru Marinescu, cu care a discutat despre acest subiect al însemnelor. "Am discutat şi cu domnul prefect astăzi şi ceea ce dorim noi este să se termine această dispută. Am salutat decizia Guvernului că l-a schimbat pe acel prefect (Codrin Munteanu - n.r.) care, din păcate, a fost principalul furnizor de tensiuni în zonă, intentând 25 de procese în această tematică şi a inflamat destul de mult tensiunea artificială care s-a creat", a declarat liderul UDMR. El a mai spus că fostul prefect a avut o atitudine "dăunătoare" şi faţă de populaţia maghiară, şi faţă de cea română. "Sunt inscripţii, spre exemplu, cu Ţara Moţilor şi noi să pornim acum o acţiune să fie scoasă această inscripţie? Ar fi penibil pentru toată lumea. Nemaivorbind de Ţara Bârsei sau alte însemne. (...) În legătură cu steagurile, trebuie să depăşim acest moment şi noi (UDMR - n.r.) putem să fim liant şi partener şi faţă de Guvernul României şi faţă de Guvernul Ungariei. Vine domnul Martonyi Janos (ministrul de Externe al Ungariei - n.r.) luni, la Bucureşti, şi eu sper că acest subiect se va închide", a conchis Borbely . |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |