Căutare

Naţionala de fotbal îi dedică partida de la Budapesta, părinţi şi copii - mitinguri de solidaritate, organizaţii de tineret - mesaje de susţinere, simpatizanţii - pagini pe Internet. La numai 15 ani, Sabina Elena devine, prinsă în tăvălugul mediatic, un simbol al rezistenţei românilor din Secuime în faţa naţionalismului maghiar. Bentiţa tricoloră, purtată pe cap de 15 Martie, ca reacţie la lipsa de respect cu care colegii ei maghiari trataseră Ziua Naţională a României, a transformat-o pe eleva dintr-a IX-a într-o eroină, după ce apariţia ei pe  Facebook a provocat reacţii extreme, inclusiv ameninţări cu moartea, din partea unor necunoscuţi. Într-o discuţie cu jurnalistul Ştefan Mako, Sabina făcea însă, zilele trecute, o mărturisire şocantă: „Urăsc ungurii. Asta e adevărul. Îi detest, nu-mi caut scuze. Nu pot descrie, e ceva în mine, o repulsie... Mă irită". Apoi, pe Facebook, ea a revenit asupra afirmaţiilor: „Eu nu îi urăsc. Urăsc faptul că ei mă urăsc".
De ce vorbeşte atâta despre ură un copil de 15 ani? De ce elevii maghiari şi români de la Liceul Kőrösi Csoma Sándor din Covasna se sfidează şi se insultă reciproc, de zilele naţionale? Cum au deprins aşa de repede intoleranţa etnică? În inocenţa ei, Sabina îi dezvăluie aceluiaşi ziarist cine a plantat seminţele: mai întâi familia („Poate e ceva genetic, aşa era şi tatăl meu"), apoi şcoala („Când vezi câte discriminări se fac numai la nivel şcolar, câte nedreptăţi"), aceasta din urmă cultivându-le sârguincios.
Copiilor maghiari li se inoculează acasă idealul autonomiei teritoriale şi al Ungariei mari, crescând, sub drapelul şi cu imnul ungar, în agitaţia politică a dulţilor, cu sentimentul că li s-a luat, de către ceilalţi, ceva ce le aparţine exclusiv. Copiilor români din judeţele majoritar maghiare li se repetă că ungurii sunt răi şi vor să ia Ardealul, dezvoltându-se într-o atmosferă de permanentă ameninţare, la care contribuie, din plin, demonstraţiile incediare ale unor extremişti maghiari, care mărşăluiesc, spânzură păpuşi şi ard drapele. Şcolile care practică segregaţionismul pe criterii etnice nu fac decât să adâncească ruptura şi, după cum s-a văzut la unitatea de învăţământ mai sus amintită, să tolereze, ba chiar să încurajeze manifestările cu caracter naţionalist în sălile de clasă.
Conducerea grupului şcolar a impus restricţii la intonarea Imnului României de 1 Decembrie şi, în schimb, a trecut cu vederea gesturile provocatoare ale unor elevi maghiari, lăsând, astfel, liberă calea  pentru reacţiile ofensatoare. Şcoala nu i-a tratat pe toţi, aşadar, cu egală măsură şi s-a dovedit incapabilă să-i modeleze în spiritul toleranţei, ca să se bucure de cele două sărbători împreună. Smulgerea bentiţei de pe cap, tăierea ei cu foarfeca, chemarea la director, ameninţarea cu exmatricularea în niciun caz nu îndreaptă lucrurile, ci sunt percepute de elevă ca noi agresiuni, fixând într-o minte necoaptă încă ideea că afirmarea identităţii naţionale este un act periculos. Dar atâta pot profesorii Sabinei. Părinţii şi dascălii din Secuime ar trebui să se gândească pentru ce îşi pregătesc copiii, pentru  viaţă împlinită şi senină, ori, ca în situaţia de faţă, pentru un etern conflict. Dacă au nevoie de ajutor, le recomand un film, Panglica albă, al lui Michael Haneke. Şi-acolo se poartă un fel de bentinţă.
Rodica Ciobanu este senior editor al ziarului Gându