Căutare Numele cotidianului: Jurnalul Naţional Senatorul PDL de Alba Alexandru Pereş apreciază că reorganizarea administrativă nu poate fi făcută în grabă, „fără dezbateri ample sau studii de impact.
„Procesul de reorganizare administrativ-teritorială trebuie extrem de bine realizat, astfel încât să răspundă nevoilor societăţii româneşti şi să corecteze sau să completeze neajunsurile pe care actuala împărţire le are”, a subliniat vicepreşedintele Senatului.
Pereş consideră că este nevoie de o reorganizare teritorială pentru a crea nişte regiuni puternice din punct de vedere economic, eficiente din punct de vedere administrativ, care să aibă capacitatea de a absorbi fondurile europene.
Senatorul Pereş susţine că, „deşi regionalizarea de acum presupune reîmpărţirea ţării în mai puţine unităţi administrative decât cea din 1968, acest lucru nu trebuie confundat cu destrămarea sau dispariţia statului”. „Statul român este un stat naţional unitar, acesta este un lucru care nu este negociabil şi nici nu apare în vreun proiect al politicienilor actuali”, a afirmat democrat-liberalul. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |