CÄutare Numele cotidianului: Jurnalul NaĹŁional
DeclaraĹŁia premierului maghiar, Viktor Orban, cum cÄ nu a sosit încÄ momentul ca Budapesta sÄ-Ĺi spunÄ cuvântul despre reorganizarea administrativÄ a României a provocat ceva "iritare" în rândul liderilor PDL, nu suficientÄ pentru a-i rÄspunde acestuia.
PurtÄtorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu (foto), a declarat ieri cÄ "a existat în BPN o anume iritare în legÄturÄ cu implicarea unor înalĹŁi oficiali maghiari în chestiuni care ĹŁin de administrarea treburilor României", dar cÄ relaĹŁiile dintre cele douÄ ĹŁÄri sunt "excelente". "Suntem împreunÄ în UE, avem foarte multe proiecte comune, relaĹŁiile dintre cele douÄ ĹŁÄri sunt exelente, doar din când în când constat cÄ, la taberele de varÄ de la TuĹnad, în general, apar stridenĹŁe care aduc aminte de mesaje politice din trecut, care adaugÄ tensiune", a precizat Voinescu. "Din punctul nostru de vedere, în legÄturÄ cu organizarea administrativ-teritorialÄ putem sÄ vorbim noi, experĹŁi strÄini, dar reorganizarea adminsitrativ-teritorialÄ a României este o chestiune a statului român, punct. Nu cerem aprobare pentru aĹa ceva de la nimeni, nu cerem nici îngÄduinĹŁÄ pentru aĹa ceva. În momentul în care statul român decide cÄ pentru dezvoltarea naĹŁiunii române e bine sÄ schimbÄm organizarea României, o vom face", a adÄugat liderul PDL. El a mai spus cÄ partidul sÄu este foarte preocupat de descentralizare, de acordarea autonomiei administrative tuturor unitÄĹŁilor administrativ-teritoriale din România, dar principiul în legÄturÄ cu autonomia este urmÄtorul: "CâtÄ autonomie la Caracal, atâta autonomie la Odorheiu Secuiesc". Mai împÄciuitor, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, într-un interviu pentru un cotidian financiar, cÄ nimeni nu îĹi permite astÄzi sÄ provoace iresponsabil tensiuni interetnice sau pe plan bilateral. "De fiecare datÄ, Ĺi pe toate aceste teme, MAE a reacĹŁionat Ĺi a expus poziĹŁia oficialÄ a României Ĺi nu este cazul sÄ le repet acum. Aceste poziĹŁii ale noastre sunt perfect valabile Ĺi acum, Ĺi îi invit pe toĹŁi cei interesaĹŁi sÄ le revadÄ", a spus Baconschi. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. Ăn cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât ĂŽn limba română cât şi ĂŽn limba maghiară. Ăn munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  În viitoare analize. |