Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 17-10-2012
Tematica: problematica steagului secuiesc
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Istvan Deak
Titlul articolului: Consiliul Naţional Secuiesc solicită Guvernului înlocuirea prefectului de Covasna: "Vrem un prefect maghiar”!
Numărul fotografiilor: 3
Acces online: https://jurnalul.ro/stiri/observator/consiliul-national-secuiesc-solicita-guvernului-inlocuirea-prefectului-de-covasna-vrem-un-prefect-maghiar-626335.html#


Numirea lui Codrin Munteanu în funcţia de prefect de Covasna a agitat spiritele în judeţul unde etnicii maghiari sunt încă majoritari. Nu a durat mult şi Munteanu a intrat într-un război total cu primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, căruia i-a transmis că "autonomia Ţinutului Secuiesc este din categoria: Ce vrăji a mai făcut Samantha mea". 
Vrăjile Samanthei
Ultima reacţie a prefectului a stârnit mânia Consiliului Naţional Secuiesc, care solicită Guvernului Ponta înlocuirea lui Codrin Munteanu din funcţia de prefect. Mai exact, prefectul a depus o plângere penală la Parchet în care îl acuză pe primarul din localitatea covăsneană Ozun că a arborat ilegal drapelul secuiesc pe clădirea Primăriei. În realitate, sămânţa de scandal este reprezentată mai mult de consideraţiile făcute de prefect în plângere. Consiliul Naţional Secuiesc îl acuză într-un comunicat pe Codrin Munteanu că în plângerea depusă la Parchet a numit drapelul secuiesc "un simbol al unei entităţi inexistente" şi a catalogat arborarea drapelului secuiesc "la fel de ilegală ca arborarea pe Primărie a steagului unei echipe de fotbal sau a unei fabrici de maşini". 
"Să nu uităm faptul că Procuratura Sighişoara a anchetat în 2010 un caz similar în satul Ghindari din judeţul Mureş. Pe clădirea Primăriei a fost arborat drapelul secuiesc. Din decizia dată în data de 10 august 2010 rezultă că Procuratura a solicitat părerea Ministerului Culturii, care a stabilit că steagul albastru cu linii aurii pe care se află luna şi stelele este simbolul unei comunităţi istorice, iar folosirea ei nu este ilegală. În aceste condiţii, Procuratura a dispus neînceperea urmăririi penale. Ce motiv are domnul Codrin Munteanu să numească o comunitate inexistentă, acea comunitate recunoscută şi de Ministerul Culturii al României, drept o comunitate istorică, asimilată drept o comunitate majoritară în Ţinutul Secuiesc? Prin acţiunile sale domnul Codrin Munteanu jigneşte şi provoacă populaţia locală, încercând să creeze o tensiune naţională între populaţia majoritară din România şi etnicii secui", se arată în comunicatul Consiliului Naţional Secuiesc.
În încheiere, preşedintele CNS, Izsak Balazs, face apel la destituirea prefectului de Covasna. "Având în vedere cele evidenţiate solicităm Guvernului României să îl schimbe pe Codrin Munteanu şi să desemneze un reprezentant al Guvernului care cunoaşte legile ţării, care respectă şi etnicii secui majoritari în judeţul Covasna, care nu agravează situaţia ţării prin provocarea unor tensiuni naţionale, o persoană care să respecte deciziile luate anterior de instituţiile statului român", susţine CNS.
Antal Arpad aşteaptă scuzele prefectului
Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, s-a arătat nemulţumit că în plângerea adresată instanţei prefectul foloseşte litere mici când se referă la "Ţinutul Secuiesc", dar şi de faptul că şi-a permis să compare drapelul secuiesc cu steagul unui club de fotbal sau al unui producător de autoturisme. Drept urmare, Antal Arpad i-a cerut joi prefectului Codrin Munteanu să ceară scuze comunităţii maghiare pentru jignirile aduse, menţionând că în caz contrar reprezentanţii acesteia vor cere premierului Victor Ponta să ia măsurile care se impun.  "Prefectul judeţului Covasna jigneşte aproape zilnic pe cei din ale căror impozite trăieşte şi primeşte salariu. Eu cred că ceea ce face acest prefect nu este altceva decât o incitare la ură interetnică şi la conflict interetnic şi îl somez să îşi ceară scuze de la secui pentru ceea ce a scris în această plângere. Nu pot să accept ca el să jignească 600.000 de cetăţeni ai acestei ţări şi am convingerea că nu este în interesul Guvernului Ponta de a tolera aşa ceva şi de a sprijini un om care nu face altceva decât să incite la ură interetnică", a spus Antal Arpad, citat de Agerpres.
Reacţia prefectului
În urma declaraţiilor făcute de primarul Antal Arpad, prefectul Codrin Munteanu a reacţionat într-un comunicat emis de biroul de presă al Prefecturii Covasna.  "Respingem orice declaraţie menită ca sub spectrul ameninţării şi prin intimidare să determine Instituţia Prefectului să renunţe la exercitarea atribuţiilor care o definesc ori menite să atragă Instituţia Prefectului judeţului Covasna în logicile politice ale campaniei electorale. În speţă, orice argument pe marginea acestui proces trebuie să fie de natură juridică şi să fie prezentat în faţa instanţei de judecată. Subliniem că nu vom da curs unor astfel de provocări, menţinându-ne poziţiile publice şi activitatea într-un cadru riguros, sobru şi profesional, în deplină concordanţă cu prevederile legale şi constituţionale din România", se arată în comunicatul Prefecturii.
"Vrem un prefect maghiar sau vorbitor de maghiară"
Primarul din Sfântu-Gheorghe pregăteşte un ghid al autonomiei Ţinutului Secuiesc în limba română. Iniţiativa sa a fost respinsă cu vehemenţă de prefectul de Covasna. "Nu stau la discuţii pe tema autonomiei", i-a transmis prefectul Codrin Munteanu. "Refuzul său de a dialoga dovedeşte că nu are cei şapte ani de acasă. Putea să spună că nu este de acord, acceptam, dar să refuze dialogul dovedeşte capacitatea sa intelectuală. Problema autonomiei nu poate reprezenta o componentă a campaniei electorale. Trebuie să dialogăm pe această temă şi cu românii, deoarece în lipsa comunicării se nasc anumite temeri în rândul lor. E greu să vorbim pe această temă cu Codrin Munteanu, să îi spunem că normal ar fi ca în prefectul judeţului nostru să fie maghiar sau cel puţin vorbitor de limba maghiară. El încearcă doar să fie împotriva maghiarilor şi uită că trei sferturi din salariul său este plătit din banii contribuabililor secui", a încheiat Antal.    
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.