Căutare

Este timpul să fim deschişi, să înţelegem cu adevărat ce se întâmplă cu romii şi să privim dincolo de etichete şi stereotipuri", scria Cristiana Grigore, o româncă de origine romă, într-un articol publicat de ziarele americane International Herald Tribune şi New York Times, în momentul în care opinia publică internaţională era preocupată de expulzarea romilor din Franţa.

Cine este însă tânăra de 27 de ani a cărei voce s-a auzit atunci atât de răspicat?

Cristiana Grigore a primit celebra bursă Fulbright, studiază politici educaţionale la cea mai bună universitate din SUA în educaţie şi a îndrăznit să se apuce de balet la vârsta adultă. A trăit ani de zile cu teama respingerii sociale din cauza etniei sale, dar s-a ambiţionat să sfideze stereotipurile. Acum, însăşi povestea Cristianei este exemplu de reuşită pentru studentii români şi un argument pentru a vedea romii dincolo de etichete şi stereotipuri.

Cum ai obţinut bursa Fulbright?

C.G.: Cred că a fost o combinaţie între felul meu de-a fi, rezultatele academice, activităţile extra-curriculare şi fondarea LEAP, organizaţie care promovează modul în care tinerii pot beneficia de educaţie nonformală.

Ce a însemnat pentru tine plecarea din ţară?

C.G.: A venit cumva de la sine, nu am stat cu bagajele la uşă aşteptând cu nerăbdare „visul american". Eram implicată în multe proiecte şi activităţi, mai ales la Policy Center for Roma and Minorities. Nu aveam timp să mă plâng de ce nu merge la noi în ţară; am lucrat până în ultimul moment să mă asigur că las pe mâini bune ce-am început în România.

Într-un fel eram curioasă ce o să mă aştepte în Statele Unite, ţara unde am vorbit pentru prima dată despre identitatea ţigănească.

Străinătatea te-a ajutat să-ţi recunoşti identitatea?

C.G.: Absolut! Asta s-a şi întâmplat în 2006, când am fost prima dată în SUA.

Când ai simţit că primeşti şi recunoaşterea societăţii româneşti?

C.G.: Pentru mult timp mi-a fost foarte frică de excludere şi bănuiesc că prin asta trec şi alţi oameni care provin din categorii marginalizate, nu doar romii.

Prima dată m-am simţit recunoscută şi valorizată în România când am primit o bursă Dinu Patriciu pentru anul II de master. Eram mai obişnuită cu recunoaşterea internaţională decât cu cea naţională. Această recunoaştere formală a meritelor mi-a dat un mare avânt şi siguranţă că fac parte din societatea românească.

Cum te împaci acum cu identitatea ta romă?

C.G.: Este o parte căreia i-am făcut loc în viaţa mea. E firesc să fiu româncă de etnie romă şi să am o deschidere globală. Sunt norocoasă şi fericită pentru cum m-am format, iar originile mele sunt o zestre minunată pe care nu o mai ascund.

Urmezi cursuri de balet. Nu e prea târziu pentru balet?

C.G.: Aşa am crezut şi eu, până acum un an, când mi-am dat seama de propriile mele limitări şi condiţionări sociale - „baletul se începe doar la 4, 5 ani". Am început să fac balet şi am încetat să mai fac proiecţii pe viitorii mei copii, pe care, evident, mi-i imaginam balerini. A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată.

Nu numai că baletul este un dans superb, care te înalţă spiritual, însă mi-am găsit şi activitatea sportivă care mi se potriveşte cel mai bine. Lecţiile de balet mă ambiţionează să mă perfecţionez tot timpul.

Sunt adepta „Mens sana în corpore sano" şi învăţ îmbinând mai multe domenii, teoria cu practică, partea academică cu cea artistică. Asta duce nu numai la formare profesională, dar şi la dezvoltare mea că om.

Ce presupune să excelezi într-un domeniu?

C.G.: Eu abia am "zgâriat" suprafaţa cunoaşterii şi a excelenţei, mai am foarte mult de explorat şi descoperit. Cred însă că a ajunge să excelezi presupune efort constant şi făcut cu sens, disciplină şi rezolvarea problemelor care te pot ţine pe loc. E esenţial să înţelegi cine eşti, ce aptitudini ai şi ce poţi face până la nivelul de măiestrie.

Ce presupune studiul politicilor educaţionale în cea mai bine clasată universitate din SUA în acest sens?

C.G.: Coerenţa dintre ce învăţ la şcoală şi activităţi practice cum au fost cele din Guatemala, New York, o viziune de ansamblu formată prin cunoştinte din mai multe domenii şi conexiuni între politicile educaţionale şi factorii economici, politici şi culturali.

A face politici educaţionale e ca şi când ai scrie un scenariu pentru un film sau o piesă de teatru. Construieşti experienţe de învăţare pentru o regiune, ţara sau la nivel global.

De ce te-a atras studiul politicilor educaţionale?

C.G.: Am vrut să-mi înţeleg propria experienţă de învăţare din timpul facultăţii şo să am un fundament academic la ceva ce înţelegeam intuitiv. Aşa am ajuns să descopăr politicile educaţionale şi cercetările despre importanţa competenţelor generale şi aschimbărilor prin care trece sistemul de învăţământ formal.