CÄutare Numele cotidianului: mediafax Legea educaĹŁiei naĹŁionale a fost semnatÄ de preĹedintele Camerei DeputaĹŁilor Roberta Anastase Ĺi de vicepreĹedintele Senatului Alexandru PereĹ Ĺi a fost depusÄ la Secretariatele Generale ale celor douÄ Camere, în vederea exercitÄrii dreptului de sesizare a CurĹŁii ConstituĹŁionale. Legea educaĹŁiei a fost semnatÄ de Roberta Anastase Ĺi vicepreĹedintele Senatului Alexandru PereĹ (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto) VicepreĹedintele Senatului Alexandru PereĹ (PDL), care a anunĹŁat în plenul Parlamentului cÄ legea a fost semnatÄ, fÄrÄ a preciza însÄ de cine, a menĹŁionat cÄ cei interesaĹŁi îĹi pot exercita dreptul de sesizare a CurĹŁii în termen de douÄ zile. DupÄ încheierea ĹedinĹŁei, preĹedintele Camerei DeputaĹŁilor, Roberta Anastase, a precizat cÄ actul normativ a fost semnat de ea Ĺi de vicepreĹedintele Senatului Alexandru PereĹ. "A fost semnatÄ (n.r. - Legea educaĹŁiei) de cei care au condus ĹedinĹŁa, aĹa se face întotdeauna ca procedurÄ", a spus ea. ĹedinĹŁa de plen reunit a fost prezidatÄ de preĹedintele Camerei Roberta Anastase, fiind asistatÄ, din partea Senatului, de vicepreĹedintele Alexandru PereĹ. PreĹedintele Senatului, Mircea GeoanÄ, a participat, marĹŁi, la ĹedinĹŁa comunÄ a Parlamentului, dar nu s-a aĹezat la prezidiu, alÄturi de preĹedintele Camerei, Roberta Anastase, ci în sala de plen, pe locurile rezervate grupului PSD. El nu a fost prezent la începutul ĹedinĹŁei de plen. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. Ăn cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât ĂŽn limba română cât şi ĂŽn limba maghiară. Ăn munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  În viitoare analize. |