Căutare Numele cotidianului: Realitatea TV Preşedinţii Consiliilor Judeţene (CJ) Mureş, Harghita şi Covasna, Lokodi Edit Emőke, Borboly Csaba şi Tamás Sándor, precum şi primarul municipiului Sf. Gheorghe, Antal Árpád András, au fost primii care şi-au depus, luni, actele pentru dubla cetăţenie la Consulatul Ungariei din Miercurea Ciuc.
Conform programării, luni, la ora 10,00, liderii celor trei judeţe s-au prezentat la Consulatul General al Ungariei din Miercurea Ciuc pentru a-şi depune actele necesare pentru obţinerea cetăţeniei ungare sau, cum mai este definită de politicienii maghiari, "procedura simplificată de naturalizare". Borboly Csaba a venit la Consulat împreună cu soţia, iar Tamás Sándor a sosit cu soţia şi cei trei copii, informează NewsIn.
Liderii din Secuime au anunţat încă de anul trecut că vor solicita cetăţenia, dacă va exista cadru legal. În data de 8 noiembrie, dată la care la Consulatul General al Ungariei din Miercurea Ciuc au început înscrierile pentru procedura de naturalizare, ei s-au înscris primii, manifestând astfel dorinţa de a deveni şi cetăţeni ai Ungariei.
|
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |