Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Realitatea TV
Anul şi data apariţiei: 04.01.2011
Tematica: dubla cetăţenie - minoritatea maghiară din România
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Marko Bela: Nu e cazul să cer cetăţenia maghiară, sunt vicepremierul României
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.realitatea.net/marko-bela-nu-e-cazul-sa-cer-cetatenia-maghiara-sunt-vicepremierul-romaniei_788145.html


Preşedintele UDMR, Marko Bela, a explicat marţi că din perspectiva demnităţii pe care o deţine, aceea de vicepremier al Guvernului, nu consideră că este cazul să-şi depună actele pentru a dobândi şi cetăţenia ungară

Întrebat dacă intenţionează să-şi depună actele pentru oficializarea duble cetăţenii, Marko a răspuns că nu. "Eu sunt vicepremierul Guvernului României şi nu cred că ar fi cazul să-mi depun actele. Sunt maghiar, sunt cetăţeanul României şi sunt vicepremierul Guvernului României, deci în acest moment nu doresc să dobândesc şi un alt statut", a comentat el, informează NewsIn.

Preşedintele UDMR a adăugat însă că "nu este nicio problemă" pentru cei care hotărăsc să facă acest demers. "Fiecare decide dacă vrea să opteze pentru această cetăţenie sau nu. În acest moment, eu nu, pentru mine nu e cazul", a subliniat el.

Marko a spus că demnitarii care şi-au depus actele pentru cetăţenia ungară "nu sunt vicepremieri şi nu sunt miniştri". "Dar, repet, este decizia individuală a fiecăruia, mai avem demnitari în România şi cu o altă cetăţenie decât cea română, eu nu văd nicio problemă, dar e decizia personală a fiecăruia. Eu în acest moment nu intenţionez să-mi depun actele, dar nu e nicio problemă dacă un demnitar din UDMR doreşte să aibă şi o altă cetăţenie, sunt şi România, şi Ungaria în UE", a precizat el.

Preşedinţii Consiliilor Judeţene (CJ) Mureş, Harghita şi Covasna, Lokodi Edit Emőke, Borboly Csaba şi Tamás Sándor, precum şi primarul municipiului Sf. Gheorghe, Antal Árpád András, au fost primii care şi-au depus, luni, actele pentru dubla cetăţenie la Consulatul Ungariei din Miercurea Ciuc.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.