Numele cotidianului
Articolul:
Parlamentul European cere Italiei sa nu mai
amprenteze romii din taberele nomade
de Anne-Marie Blajan HotNews.ro
Joi, 10 iulie 2008, 11:53 Actualitate |
Diasporă
Parlamentul European a votat joi o
rezolutie prin care solicita autoritatilor italiene sa nu mai colecteze
amprentele digitale ale romilor, precum si o mai buna integrare a acestei
minoritati la nivel european. Mai mult, PE cere Italiei sa nu utilizeze
amprentele deja colectate, pana in momentul in care Comisia Europeana va
prezenta evaluarea masurilor adoptate de guvernul de la Roma, intrucat un
astfel de demers este un act clar de discriminare rasiala si etnica, dar si
discriminare intre cetatenii UE de origine roma si ceilalti cetateni
comunitari.
Comisia European a solicitat informatii suplimentare autoritatilor italiene
legate de masurile luate si cadrul legal al acestora si si-a exprimat
disponibilitatea de a colabora cu autoritatile italiene odata ce sunt cunoscute
caracterul si consecintele acestor masuri. In acest sens, Bruxelles-ul a
solicitat Italiei un document suplimentar cu privire la scopul si amploarea
acestei baze de date, iar raspunsul autoritatilor italiene - care consta
intr-un raport - este asteptat pana la sfarsitul lunii iulie. Parlamentul
invita Comisia sa faca o evaluare atenta a masurilor legislative si executive
adoptate de autoritatile italiene, pentru a verifica daca sunt compatibile cu
Tratatele Uniunii si dreptul comunitar.
Legislativul de la Strasbourg considera inadmisibila amprentarea copiilor -
invocand protejarea acestora - si sustine ca ei sunt tratati ca niste
infractori prin acest gest al autoritatilor italiene. "Modalitatea optima
de aparare a drepturilor copiilor romi o reprezinta garantarea accesului egal
la educatie, o locuinta si asistenta medicala de calitate, in cadrul
politicilor de incluziune si integrare, si asigurarea protectiei acestora
impotriva exploatarii", se arata in rezolutia adoptata de Parlamentul
European.
Deputatii invita statele membre sa intervina cu fermitate in favoarea minorilor
neinsotiti care ar putea fi exploatati, oricare ar fi etnia si nationalitatea
acestora. In cazurile in care identificarea acestora ar fi utila in acest sens,
invita statele membre sa-i identifice prin
"proceduri ordinare si nediscriminatorii", respectand pe deplin toate
garantiile si protectiile juridice.
PE isi exprima ingrijorarea si fata de afirmatia potrivit careia prezenta
taberelor de romi din imprejurimile marilor orase este o grava urgenta sociala
intrinseca, ce se repercuteaza asupra ordinii si sigurantei publice, fapt ce
justifica declararea starii de urgenta pe o perioada de 12 luni. Aceasta
afirmatie apare in decretele si ordinele administrative emise de Guvernul
italian.
Mai mult, eurodeputatii remarca faptul ca declararea starii de urgenta ofera
posibilitatea adoptarii unor masuri extraordinare prin derogare de la
legislatia ordinara de catre prefectii care trebuie sa aplice masurile,
inclusiv amprentarea, in temeiul unei legi privind protectia civila in cazul
"calamitatilor naturale, al catastrofelor si al altor evenimente", o
legislatie disproportionata si necorespunzatoare acestui caz specific.
Concluzia eurodeputatilor este ca trebuie elaborata o strategie la nivel
european, dar si national - profitanad de oportunitatile oferite de fondurile
europene - pentru abolirea segregarii romilor din invatamant, pentru asigurarea
accesului la educatie al copiilor romi, pentru asigurarea accesului la piata
muncii, servicii medicale si ajutoare sociale, pentru combaterea practicilor
discriminatorii in atribuirea de locuinte si pentru cresterea participarii
romilor la viata sociala, economica, politica si culturala.
Eurodeputatii romani au luat si ei cuvantul in dezbatere, fiind unii dintre cei
mai activi pe aceasta tema.
Adrian Severin (PSE) a mentionat ca extinderea UE a fost ultimul act de
liberare a romilor, ei fiind in prezent cetateni europeni. "Probabil ei
sunt cei mai europeni cetateni in termeni absoluti fiindca sunt doar europeni.
Integrarea lor culturala, sociala si economica este o provocare europeana. De
aceea ar trebui sa dispunem de o politica a romilor comuna. O strategie care
face doar recomandari statelor membre, lasand la latitudinea acestora decizia
si responsabilitatea finala, pur si simplu nu functioneaza", a declarat
deputatul european.
Liberala Adina-Ioana Valean (ALDE) considera ca incepand cu anul trecut Italia
a initiat "masuri de securitate disproportionate si socante."
"Este momentul sa vedem Consiliul si Comisia luand masuri concrete pentru a
determina Italia sa se alinieze legilor si valorilor europene. Avem nevoie de o
evaluare a implementarii directivei UE anti-discriminare, cat si a celei
privind libera circulatie. Trebuie sa intensificam abordarea integrata si
implementarea Strategiei UE pentru romi. De asemenea, trebuie sa numim un
comisar european insarcinat cu problemele romilor", a spus ea.
La randul sau, Marian-Jean Marinescu (PPE-DE) a reliefat ca autoritatile romane
au elaborat o strategie de integrare a minoritatii roma, aprobata si urmarita
de Comisia Europeana. Strategia cuprinde o serie de actiuni, in special in
domeniul educatiei si al accesului pe piata muncii, respectand in totalitate
standardele europene. "Ceea ce s-a cerut Romaniei trebuie sa se ceara acum
oricarui alt stat membru: programe de integrare coerente bazate pe principiile
europene. Aceste programe trebuie sa evite cu desavarsire actiuni
discriminatorii, cum este recenta decizie a guvernului italian de amprentare
sau actiuni in forta care pot aduce prejudicii cetatenilor corecti."
|
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.
În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.
Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize.
|