Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Antena 3
Anul şi data apariţiei: 01/05/2009
Tematica: imigrantii români (Spania, Franta, Anglia, Germania)
Categoria articolului: reportaje
Pagina (dacă este cazul): 1
Autorul articolului: Antena 3
Titlul articolului: Deşi sunt în prag de şomaj, românii din Spania refuză să revină în ţară
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.antena3.ro/economic/biz-news/desi-sunt-in-prag-de-somaj-romanii-din-spania-refuza-sa-revina-in-tara-70536.html


Peste 40.000 de români din Spania sunt în şomaj, iar numărul lor ar putea deveni mult mai mare. Cu toate acestea, românii nu prea vor să se întoarcă acasă. Ministrul spaniol al Muncii, Celestino Corbacho Chaves, vine luni la Bucureşti, ca să semneze un acord pentru sprijinirea celor care doresc, totuşi, să revină în România.

Dintre ţările Uniunii Europene, criza economică a lovit cel mai greu Spania, unde sectorul construcţiilor s-a prăbuşit. Ministrul spaniol al Muncii a remarcat faptul că efectele crizei nu i-au ocolit nici pe românii veniţi la lucru. Guvernul Spaniei crede că România ar fi o soluţie mai bună pentru românii rămaşi şomeri în peninsulă.

"Această criză are efecte în economie şi în producţie, afectează pe toată lumea, dar afectează direct şi colectivul românilor, tocmai pentru că mulţi români au lucrat în construcţii. În acest moment, România cunoaşte o creştere din punct de vedere economic şi deci are o ofertă mai mare de locuri de muncă", a declarat ministrul spaniol al Muncii.

Imigranţii extracomunitari rămaşi fără lucru în Spania beneficiază de un plan prin care primesc tot ajutorul de şomaj într-o singură tranşă dacă doresc să plece în ţara de origine.

Guvernul spaniol doreşte acum un acord cu România, pentru stimularea întoarcerii românilor acasă. În ce priveşte disponibilitatea guvernului de la Bucureşti de a-i primi înapoi pe şomerii români, ministrul spaniol spune că ţara noastră are deja imigraţie de forţă de muncă, iar acesta este un avantaj.

Cât despre Spania, Corbacho crede că va mai dura mult până când va redeveni o ţară importatoare de forţă de muncă:

"Ideea noastră este să existe o comunicare fluidă, o relaţie bună între cele două guverne şi românii de aici să ştie că dacă intră pe internet sau merg la un oficiu de ocupare a forţei de muncă din Spania pot să aibă la dispoziţie informaţii concrete, în urma acestei relaţii bilaterale".

Ministrul Muncii neagă că s-ar dori o evacuare treptată a şomerilor străini din Spania şi recunoaşte că românii din această ţară vor continua să fie o cumunitate importantă.

"În orice caz, părerea mea este că, presupunând chiar că mulţi români ar decide să se întoarcă în România, ţinând cont că numărul românilor din Spania depăşeşte 700 de mii, în Spania va exista mereu o comunitate românească importantă. În acest sens cred că, dincolo de conjunctura economică, suntem obligaţi, cei din guvernele ambelor ţări, să strângem la maxim relaţiile", a mai afirmat acesta.

În ciuda şomajului de 17% din Spania, cele mai recente date privitoare la români sunt destul de pozitive. În ultimele luni, aproape 20.000 de români şi-au găsit de lucru.

 

 

Fotografie:

Celestino Corbacho Chaves


  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.