Căutare Numele cotidianului: Foaia Transilvana Consilierii locali au aprobat în această după-masă în cadrul şedinţei de Consiliu Local (CL) mutarea persoanelor rome ce locuiesc pe strada Coastei şi Cantonului în casele modulare, construite special la Pata Rât. În imediata vecinătate a fostei gropi de gunoi de la Pata Rât, municipalitatea clujeană a construit 40 de case modulare. Acestea vor fi distribuite persoanelor care locuiesc ilegal şi în condiţii improprii pe strada Coastei şi Cantonului, ca urmare a unor reclamaţii ale clujenilor ce locuiesc în zonă. Primarul Sorin Apostu susţine că evacuarea populaţiei rome va începe în cursul acestei luni. „Am primit plîngeri de la Biblioteca Judeţeană şi de la cei din clădirea Nokia. Prioritate în alocarea locuinţelor vor avea romii de pe strada Coastei care au buletin de Cluj, apoi urmează cei care au buletin, dar stau pe alte străzi”, a declarat edilul. Cît despre persoanele care provin din alte localităţi şi nu au buletin, acestea vor trimise înapoi de unde au venit, potrivit lui Apostu. „Vom interveni cu ajutorul Poliţiei Comunitare”, spune Apostu. Potrivit informării realizate de autorităţile locale, în urma verificărilor de la faţa locului, au fost identificate 56 de gospodării în care locuiesc 64 de familii, cu un număr total de 270 de persoane (160 adulţi şi 160 minori). Dintre aceştia, 143 de persoane au domiciliul stabil în municipiu, 18 persoane figurează “cu lipsă de spaţiu”, alte 18 au domiciliul în altă localitate şi 91 sînt copii minori ce trăiesc cu părinţii. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |