Căutare Numele cotidianului: Stiri de Cluj Locuintele modulare construite pentru romi la Pata Rat, pline de igrasie si cu pereti fisuratiGrupul de Lucru al Organizatiilor Civice (GLOC) a lansat un apel impotriva segregarii rezidentiale a romilor, cu ocazia Zilei Internationale a Romilor, marcata in 8 aprilie.
"Dupa aproape patru luni de la relocarea comunitatii de romi de pe strada Coastei in casele modulare din Pata Rat, cele aproximativ 30 de familii care au ramas fara locuinte dupa evacuarea pe timp de iarna se adapostesc inca la rudele lor din asa-numitele "locuinte sociale" construite de catre Primaria municipiului Cluj langa groapa de gunoi a orasului", se arata intr-un comunicat al Grupului de Lucru al Organizatiilor Civice.
Peste 250 de persoane locuiesc in cele 40 de camere de cate 18 metri patrati ale celor 10 case modulare. De la mutarea fortata, multi dintre locatari si-au renovat camerele, deoarece doar dupa o luna de la darea în folosinta a apartamentelor a aparut igrasie pe pereti, sub linoleumul de plastic s-a adunat apa din sol, iartavanul prezinta fisuri prin care patrunde umezeala. "Si un animal este protejat mai bine, sunt grajduri mai bine facute", a declarat o femeie de 58 de ani, care locuieste intr-o astfel de locuinta.
"Proiectarea inadecvata si executia precara a constructiilor, care încalca prevederile legale privind standardele locuintelor (Anexa 1, Legea 114/1996), a generat o situatie de supraaglomerare, igrasie,izolare proasta a acoperisului si ventilatie improprie a incaperilor, care, cumulativ, afecteaza puternicsanatatea oamenilor relocati. Conditiile sunt agravate de toxicitatea mediului din cauza proximitatii gropii de gunoi si a statiei de deseuri chimicale, distanta de 5 kilometri pana la cea mai apropiata statie deautobuz si accesul dificil la serviciile de sanatate (nu exista in apropiere nici farmacie, nici cabinet de medicina primara). Stigmatizarea oamenilor prin plasarea lor langa groapa de gunoi, marginalizarea comunitatii anterior integrate in oras, ingreunarea accesului la scoala, la locuri de munca si la participarea activa in viata urbei incalca dreptul uman fundamental la locuire demna", se mai arata in comunicat.
Grupul de Lucru al Organizatiilor Civice trage un semnal de alarma in legatura cu "cheltuirea banilor publici pe proiecte care in loc sa contribuie la incluziunea sociala si integrarea spatiala a persoanelor dezavantajate, printre ele persoane de etnie roma, plaseaza in marginalitate comunitati anterior integrate".
"De 8 aprilie, Ziua Internationala a Romilor, GLOC transmite locuitorilor Clujului si autoritatilor publice locale apelul sau pentru solidaritate impotriva segregarii rezidentiale si pentru actiuni in vederea asigurarii unor conditii de viata demne fiecarui cetatean al orasului indiferent de etnia si statutul sausocial. Clujul multicultural, care aspira la calitatea de oras cultural european, nu poate tolera atitudini si practici rasiste", sustin membrii Grupului. Apelul este semnat de conducerile organizatiilor Amare Prhala, Desire si Grupul pentru Actiune Sociala. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |