La o prima privire, faptul de a propune, dezbate, vota si promulga o lege a minoritatilor nationale, intr-un regim democratic, pare lipsit de sens. Cu totii suntem cetatenii acestei tari, cu totii, indiferent de nationalitate, trebuie sa ne ducem existenta in conformitate cu ele. Sub ele, nu peste. Asa este logic, numai ca logica politica spune altfel. Minoritatea nu este o entitate logica, ci o realitate socio-politica. Intr-un regim democratic, minoritatea se supune majoritatii, numai ca, intr-un stat precum Romania, minoritatile vor fi tot timpul minoritar numericeste. Drept urmare, logica politica spune ca sunt necesare anumite ?corectii? unor legi generale, deci votarea unor legi speciale, particulare, in ceea ce le priveste. Ceea ce pentru unii este un fapt necesar si firesc, poate fi interpretat de altii ca separatism si acordare de privilegii, ca exceptare (cedare) nepermisa de la regula democratica generala. Zilele acestea s-a dezbatut la Senat proiectul de lege privind minoritatile nationale, mai precis etnice, pentru ca sunt si altfel de minoritatii: politice, sociale, sexuale etc. Suntem cu totii pusi intr-o situatie delicata (sa-i zicem), un exemplu cum nu se poate mai bun la ceea ce am spus mai inainte. Parlamentul, format majoritar din romani, este pus sa dezbata si sa voteze o lege pentru minoritati, insa acestea, dat fiind numarul lor din forul legislativ, vor fi nevoite sa se supuna votului majoritatii. Asadar, chiar la legea care ii priveste nemijlocit, conteaza parerile si opiniile lor, dar votul este al majoritatii. S-a pus si se pune problema ca legea sa treaca prin Parlament fara dezbatere, prin aprobare tacita. Adica, mai precis, UDMR, initiatoarea proiectului, a conditionat votarea regulamentelor celor doua Camere, de votarea legii asa cum a fost ea propusa. Aparent toate bune si frumoase, vom avea o lege a minoritatilor (etnice) propusa de catre acestea. Mai este insa o problema delicata, aceea ca legea minoritatilor va fi o lege a Romaniei, a tuturor asadar. De unde intrebarea: cum va respecta majoritatea o lege pe care ea n-a votat-o? |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.
În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.
Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize.
|