Noua lege fundamentală a Ungariei este o afacere internă a partidului aflat la guvernare şi va fi votată azi, la numai o lună după ce proiectul a fost prezentat publicului.
Majoritatea de dreapta a premierului Ungariei, Viktor Orbán, are toate şansele să adopte fără probleme noua Constituţie a ţării, un text cu prevederi controversate, care a eludat şi votul electoratului, şi dezbaterea publică şi parlamentară.
Noua lege fundamentală, prezentată în urmă cu doar o lună, consolidează controlul Fidesz, partidul aflat la guvernare, asupra statului, susţine valorile dreptei creştine şi pune baze pentru oferirea dreptului de vot noilor cetăţeni maghiari din afara graniţelor.
Proiectul Constituţiei a fost criticat de Comisia de la Veneţia, o notă proastă pentru calitatea democraţiei maghiare sub guvernarea Fidesz. Critici şi îngrijorări au fost exprimate de organizaţiile non-guvernamentale din Ungaria şi de liberalii europeni. La sfârşitul săptămânii trecute, Constituţia a fost contestată chiar în stradă, de câteva mii de oameni care au răspuns apelului lansat de o organizaţie apropiată de Partidul Socialist, de opoziţie.
"Partidul-stat"
Mai mulţi politicieni au fost de la bun început de acord că actuala lege fundamentală, care datează din perioada comunismului, dar a fost amendată semnficativ în 1990, trebuie înlocuită. Partidul lui Orbán, care beneficiază de o majoritate de două treimi în parlament, s-a mişcat însă foarte rapid pentru a opera schimbarea.
Proiectul noii Constituţii a fost prezentat publicului cu o lună în urmă, iar la elaborarea lui au lucrat doar parlamentarii Fidesz. În redactarea proiectului nu s-au implicat nici extremiştii grupării Jobbik, care s-au declarat totuşi de acord cu mai multe prevederi.
Socialiştii, aflaţi în opoziţie, au boicotat pur şi simplu procesul de elaborare, precizând că au propunerile lor nu au fost luate în seamă de cei de la putere. Socialiştii au subliniat prin urmare că noua lege fundamentală nu aparţine întregii Ungarii, ci doar "partidului-stat" al lui Orbán şi că vor încerca să o "corecteze" cât mai curând posibil.
Fără referendum
Singura angajare a populaţiei a constat în trimiterea către electorat a unui chestionar privind conţinutul legii fundamentale şi în colectarea răspunsurilor corespunzătoare. S-a oferit astfel oamenilor, potrivit Fidesz, o şansă să îşi spună părerea. Chestionarul conţinea o întrebare privind acordarea de voturi suplimentare părinţilor, în numele copiilor. Proiectul de Constituţie nu conţine o astfel de prevedere.
Nu va exista un referendum. Jozsef Szajer, politician Fidesz responsabil pentru redactarea textului, a spus că alegătorii au votat deja pentru Fidesz în mod convingător în cadrul alegerilor legislative de anul trecut, acordând partidului o majoritate de două treimi, şi nu mai e nevoie să voteze şi pentru adoptarea Constituţiei.
Comisia de la Veneţia, organul consultativ al UE în materie de drept constituţional, a criticat demersul Fidesz, apreciind că proiectul a fost elaborat într-un mod netransparent şi că va fi adoptat în grabă. Criticile nu au avut ecou. După votul din parlament, Constituţia mai are nevoie doar de aprobarea şefului statului, Pál Schmitt - o formalitate, ţinând cont că acesta a fost impus în funcţie de majoritatea lui Orbán. Preşedintele va da undă verde Constituţiei pe 25 aprilie, iar aceasta va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2012.
Epoca Fidesz
Noua lege fundamentală conţine prevederi ce asigură controlul îndelungat al Fidesz asupra statului ungar şi elimină, spun criticii, echilibrul democratic. Mandatul procurorului public e prelungit la 9 ani, cel al judecătorilor Curţii Constituţionale - la 12 ani. În acelaşi timp, numărul judecătorilor de la curtea supremă este suplimentat de la 11 la 15. Premierul se asigură astfel că oamenii numiţi în funcţii cheie de actuala guvernare vor rămâne mult timp în acele poziţii.
Consiliul fiscal devine o instituţie redutabilă, cu drept de veto asupra bugetului. Şeful statului va avea dreptul de a dizolva parlamentul în cazul în care bugetul nu e adoptat până în luna martie. Ţinând cont că şeful statului e aliatul Fidesz, iar doi dintre cei trei membri ai Consiliului fiscal au fost numiţi de actualul guvern, criticii observă că Orbán ar putea menţine, în teorie, puterea de a dărâma guvernul viitor, chiar dacă el va pierde alegerile din 2014.
Pe plan economic, noua Constituţie va confirma două dintre măsurile preferate ale lui Orbán. Curtea Constituţională va pierde temporar puterea de a bloca legislaţia privind bugetul, impozitele şi chestiunile vamale - o confirmare a unei legi adoptate deja de majoritatea Fidesz. În acelaşi timp, datoria publică va fi plafonată la 50% din PIB, o măsură care va fi pe placul investitorilor.
Responsabilitate faţă de maghiarii de peste graniţe
Constituţia acordă o atenţie specială coeziunii naţiunii ungare, indiferent de ţara unde locuiesc cetăţenii maghiari. Preambulul textului exprimă responsabilitatea naţiunii "pentru toţi maghiarii".
Textul pune astfel bazele pentru adoptarea unei legi ce va acorda drept de vot cetăţenilor maghiari din afara graniţelor, fie ei din România sau din Slovacia. Atât Fidesz cât şi Jobbik au subliniat în mai multe rânduri că o astfel de lege va fi adoptată în curând, cel mai probabil anul acesta.
Bratislava a reacţionat deja la menţiunile privind unitatea naţiunii maghiare, exprimând o îngrijorare faţă de posibilul efect al Constituţiei asupra suveranităţii Slovaciei, ţară în care trăieşte o importantă minoritate maghiară. Orbán a insistat totuşi că partenerii din UE nu au de ce să se teamă de prevederile noii legi fundamentale.
Ungur, conservator, creştin
Liberalii maghiari vor avea probleme să se identifice cu "naţiunea ungară", aşa cum este ea descrisă în Constituţie. Referirile la Dumnezeu şi la creştinism abundă în proiectul de preambul al Constituţiei.
Una din prevederile incluse în proiectul legii fundamentale subliniază că "viaţa fetusului va fi protejată de la concepţie". Mulţi se tem că această prevedere va fi bază pentru interzicerea întreruperii de sarcină.
O altă prevedere stabileşte clar că Ungaria "protejează instituţia căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie", ceea ce înseamnă că varianta căsătoriilor între persoane de acelaşi sex este ca şi exclusă.