Căutare Numele cotidianului: Evenimentul Zilei Proiectul de lege care elimină obligativitatea predării istoriei şi geografiei în limbile minorităţilor naţionale, prevederi care apar în disputata lege a educaţiei, a fost adoptat, astăzi, tacit de deputaţi. Președintele UDMR Kelemen Hunor bate obrazul PDL pentru situația creată și Uniunea nu poate accepta ”un comportament duplicitar”. ”Dacă (n.r. iniţiativa) trece şi de Senat şi dacă majoritatea existentă va deveni inexistentă şi în Senat, în comisii şi în plen, atunci Coaliţia este pusă sub semnul întrebării. Din acest punct de vedere noi nu putem accepta un comportament duplicitar, nici neglijenţa, nici lipsa de disciplină, de responsabilitate, chiulul”, a declarat Kelemen, citat de Agerpres. El a comentat că elimarea prevederilor pentru care UDMR s-a bătut ”este un semnal foarte prost, un semnal foarte negativ pentru colegii noştri care de fiecare dată (...) când e vorba de reciprocitate şi când e vorba de un proiect care pe noi ne afectează dispar”. ”Trebuie reglat, corectat, ca să nu afectăm Coaliţia. Dacă nu vrem, atunci nu va mai exista Coaliţia, nu va exista majoritate, nu va exista disciplină, iar niciun proiect pentru Coaliţie, pentru Guvern nu va mai trec”, a mai spus liderul UDMR. Iniţiativa de abrogare a alineatului 8 al articolului 46 din Legea 1/2011 privind educaţia naţională, care prevede că în învăţământul primar, gimnazial şi liceal istoria şi geografia României să fie predate în limbile minorităţilor naţionale aparţine unui deputat PDL: Mircia Giurgiu. Propunerea a intrat în plenul Camerei cu raport de respingere din partea Comisiei pentru învăţământ, însă nu s-a mai ţinut cont de acesta în condiţiile depăşirii termenului pentru dezbatere. Guvernul nu a transmis Parlamentului un punct de vedere cu privire la acest act normativ. Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, care este for decizional în acest caz. Predarea istoriei şi geografiei în limba minorităţilor a fost îndelung negociată între membrii PDL şi UDMR. Într-un final, Guvernul şi-a asumat anul trecut răspunderea pe noua lege a educaţiei, care cuprinde şi prevederea prin care elevii învaţă cele două materii în limbile minorităţilor. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |