Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 18.10.2011
Tematica: Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Cristina Sbîrn
Titlul articolului: AFLĂ cine nu poate fi recenzor la recensământ
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/afla-cine-nu-poate-fi-recenzor-la-recensamant-950224.html


Șomerii, persoanele aflate în concediu de creștere al copilului, precum și pensionarii cu grade de invalidate I şi II nu pot participa în calitate de recenzori la recensământul populaţiei şi locuinţelor, care se desfăşoară în perioada 20 - 31 octombrie 2011, potrivit unor precizări transmise administraţiilor locale de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), informează Agerpres.


Potrivit sursei citate, cei care se află în concediu de creștere a copilului nu pot realiza venituri supuse impozitului. Dintre pensionari pot fi recenzori cei care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, nu și cei ieșiți anticipat la pensie sau cei încadraţi în gradele I şi II de invaliditate.

Șomerii care beneficiază de indemnizație nu pot, de asemenea, să câștige un ban în plus la recensământ deoarece nu pot obține venituri ocazionale mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare în luna pentru care se face dovada.

”Valoarea acestui indicator pentru luna octombrie este de 500 lei. Având în vedere că cea mai mică valoare acordată unui recenzor este de 50 de lei/zi pentru o perioadă de 15 zile calendaristice venitul total obţinut va depăşi indicatorul social de referinţă. În concluzie, şomerii nu pot realiza venituri din recensământ fără să-şi piardă indemnizaţia de şomaj”, precizează MMFPS.

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor este programat în perioada 20-31 octombrie 2011.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.