Căutare Numele cotidianului: Evenimentul Zilei Harababură la Constanţa, unde recensământul a început cu stângul. Peste 200 din cei 1400 de recenzori selecaţi au renunţat în ultimele 48 de ore. Oamenii s-au speriat la vederea numeroaselor documente şi de volumul mare de muncă pentru numai 50 lei pe zi, impozabili. Holurile Primăriei, pline de genţi albastre „Numărul celor care renunţă creşte de la o oră la alta”, spune secretarul Consiliului Local Municipal Constanţa, Marcela Enache. Salariaţii Primăriei au făcut noapte albă pentru a suna persoanele de pe listele de rezervă şi au refăcut opisurile. Holurile Primăriei Constanţa sunt pline cu documente risipite pe jos, genţi albastre pregătite pentru recenzori dar şi de „ rezervele” care aşteaptă să fie instruite, dar nimeni n-are timp de ele. "Nu mă învaţă ei pe mine unde să mă duc" Nimeni nu ştie câţi recenzori vor fi în total la Constanţa. Se ştie doar că există şefi de sectoare, care au în subordine recenzori şefi care, la rândul lor, coordonează 9-10 recenzori. O pensionară recenzor se ceartă cu funcţionarii publici pentru că „aceşti domni nu vor să-mi dea blocul în care locuiesc eu, acolo vreau să fac recensământul, nu mă învaţă ei pe mine unde să mă duc, am participat la atâtea alegeri”. Recensământul începe cu o pauză Încurcături sunt şi la împărţirea sectoarelor. Sunt hărţi primite de la Bucureşti în care unele sectoare figurează cu 2000 de locuinţe pentru un recenzor. „Aşa că le-am împărţit în subsectoare şi am făcut alte repartiţii” explică secretarul CLM Constanţa, Marcela Enache. „Cocoşaţi” de genţile albastre pe care le cară, câţiva recenzorii părăsesc în sfârşit Primăria. ”Mergem mai întâi acasă, ne punem în ordine documentele şi abia după amiază începem să batem din uşă în uşă” spune un recenzor şef care, obosit deja, se odihneşte pe o bancă din parcul primăriei Constanţa. Prefectul de Constanţa, Claudiu Palaz a acuzat într-o conferinţă de presă Primaria de proasta organizare a recensământului şi de lipsă de respect faţă de recenzorii care au fost nevoiţi să aştepte ore întregi pe holuri, fără a li se pune la dispoziţie un spaţiu adecvat în care să-şi completeze documentele. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |