Căutare Numele cotidianului: Evenimentul Zilei În prima zi a recensământului, 1,576 miloane de români au discutat deja cu recenzorii, în cadrul recensământului care se desfăşoară în România în perioada 20-31 octombrie. Totodată, recenzorii au trecut deja prin peste 628.000 de locuinţe. Recenzorii au ajuns deja şi în locuinţa ta? Vă invităm să povestiţi, pe site-ul evz.ro, cum vi s-a părut experienţa de participare la recensământ. Practic, ieri, recenzorii au bifat doar 7,28% din numărul total de locuinţe prin care vor trece până la sfârşitul acestei luni, potrivit informaţiilor anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS), organizatorul recensământului. Printre cele 1.576.453 persoane recenzate se numără atât cele prezente, cât şi cele care lipsesc temporar, dar şi cele care sunt plecate pe o perioadă îndelungată de acasă. Cel mai bine acoperit judeţ este, până în acest moment, Covasna, unde 9,6% din locuinţe au fost recenzate chiar din prima zi. Urmează Vâlcea (9,32%), Bistriţa-Năsăud (9,25%), Buzău (8,75%) şi Bihor (8,7%). La polul opus, cel mai greu se mişcă lucrurile în Bucureşti, unde numai 4,01% din locuinţe au fost acoperite în prima zi a recensământului populaţiei şi locuinţelor. Capitala este urmată de judeţele Constanţa (4,91%), Satu Mare (6,19%), Teleorman (6,33%) şi Ilfov (6,47%). |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |