Căutare Numele cotidianului: Evenimentul Zilei IPOTEZĂ. Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat, ieri, că preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo, militează alături de el pentru autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. „Preşedintele a confirmat încă o dată poziţia sa cunoscută privind autonomia, inclusiv autonomia teritorială, pe care cu ocazia vizitei sale în România a enunţat-o. Consideră că autonomia e o formă corectă, importantă, justă şi europeană, ca instituţie a garantării drepturilor colective ale minorităţilor“, a spus Izsak Balazs, citat de Mediafax. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |