Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 10.06.2009
Tematica: discursul vis a vis de autonomie
Categoria articolului: reportaje
Autorul articolului: Adrian Moise
Titlul articolului: UDMR strânge semnături pentru autonomie
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/udmr-strange-semnaturi-pentru-autonomie-854459.html


 

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a început astăzi o acţiune de strângere de semnături pentru susţinerea unei proclamaţiii autonomiste, adoptată în timpul campaniei pentru europarlamentare la Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş.

Cortul UDMR a fost amplasat în centrul orașului Sfântu-GheorgheSursa: Adrian Moise

Pentru ca documentul să aibă cât mai mulţi susţinători, UDMR a instalat un cort în centrul oraşului Sfântu Gheorghe, unde localnciii sunt invitaţi să semneze proclamaţia.

Preşedintele executiv al UDMR Covasna, Ordog Lajos, ne-a declarat că acţiunea de strângere de semnături a fost declanşată în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna şi că reprezintă o continuare a protestelor împotriva guvernului, declanşate încă din februarie la Sfântu Gheorghe.


Potrivit lui Ordog, acest document va fi prezentat atât autorităţilor române, cât şi celor europene.

„Vom recurge şi la alte forme de protest, despre care nu vreau să vă spun acum”, a declarat la rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şeful de campanie al UDMR în judeţ. 
 

Proclamaţia UDMR


Noi, maghiarii din Transilvania, în numele comunităţii noastre, în deplină unitate de voinţă, declarăm:

·  Drepturile comunităţii noastre naţionale privind autoadministrarea şi  autodeterminarea trebuie să fie puse în aplicare, inclusiv autonomia teritorială a regiunilor majoritar maghiare.

·  La nivel local şi regional trebuie asigurată folosirea ca limbă oficială a limbii materne a minorităţilor naţionale.

·  În instituţiile de stat centrale şi locale trebuie asigurată reprezentarea proporţională din punct de vedere etnic. În judeţele cu populaţie maghiară majoritară conducătorii de instituţii trebuie să cunoască limba maghiară.

·  Reprezentanţii noştri la Bucureşti şi Bruxelles vor acţiona hotărât pentru afirmarea depturilor noastre minoritare în toate domeniile.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.