Căutare Numele cotidianului: Evenimentul Zilei Mii de maghiari s-a adunat ieri la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, pentru a participa la mitingul pentru autonomie organizat de Consiliul Naţional Secuiesc. Iszak Balasz, liderul Consiliului Naţional Secuiesc, şi europarlamentarul Laszlo Tokes, liderul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, au fost prezenţi la miting. În jurul orei 19.00, participanţii la manifestarea de la Monumentul Secuilor Martiri s-au deplasat într-un marş către centrul municipiului, unde au depuns la Prefectura Mureş o petiţie prin care și-au exprimat dorinţa de autonomie, scrie Agerpres. La demonstraţie au participat şi numeroşi membri ai Organizaţiei 64 de Comitate şi ai Gărzii Naţionale Maghiare, din subordinea formaţiunii de extremă dreapta din Ungaria, Jobbik.Demonstraţii pentru autonomia Ţinutului Secuiesc au fost organizate ieri în Ungaria, dar şi în oraşe importante din Europa - Londra, Viena, Helsinki, Haga, Munchen Stockholm şi Zurich, şi America - în apropiere de Casa Albă, la New York, Cleveland, Los Angeles, Toronto şi Ottawa.În Ungaria, demonstraţiile au avut loc la Budapesta, Szolnok, Keszthely şi Sarospatak. Peste 1.000 de persoane au protestat în faţa Ambasadei României de la Budapesta. Steaguri ale Ţinutului Secuiesc şi Ungariei au fost fluturate de mulţime, iar numeroşi protestatari au purtat "steagul lui Arpad", simbolul unei dinastii medievale ungare, potrivit Mediafax. Demonstraţii pentru autonomia Ţinutului Secuiesc au fost organizate, de asemenea, la ambasade şi consulate ale României din Londra, Viena, Helsinki, Haga, Munchen Stockholm şi Zurich. În Statele Unite, proteste au fost plănuite la New York, Cleveland şi Los Angeles. Demonstraţii au avut loc şi în oraşele canadiene Toronto şi Ottawa. Ziua de 10 martie marchează comemorarea execuţiei la Târgu Mureş, în 1854, a trei secui care au încercat să obţină autodeterminarea naţională. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |