Căutare Numele cotidianului: Jurnalul Naţional UPDATE 20.31 - Mitingul de la Târgu Mureş s-a încheiat fără incidente în jurul orei 20:00, participanţii intersectându-se pe drumul către Prefectură cu un grup care avea drapelul României, însă nu au existat schimburi de replici. Miile de manifestanţi care au participat la mitingul pentru autonomie au parcurs pe jos distanţa dintre Monumentul Secuilor Martiri şi Prefectura Mureş, cântând şi scandând "Autonomie!".Reprezentanţii CNS au plecat apoi către Palatul Culturii din Tîrgu Mureş, unde urmează să fie acordate premiile "Gabor Aron". La festivitate se intră doar pe bază de invitaţie, iar restul participanţilor la miting au plecat spre casă._____________________________________ UPDATE 20.03 - Circa 250 de persoane au participat şi la mitingul de susţinere a autonomiei Ţinutului Secuiesc organizat în oraşul german Munchen, manifestanţii purtând steaguri secuieşti, relatează hirado.hu.Şi în capitala finlandeză Helsinki, la o temperatură de minus 10 grade au ieşit în stradă, în faţa reprezentanţei României, circa 50 de persoane. În Suedia, la Stockholm, au fost 70 de protestatari. În ambele capitale, oficialii de la ambasadele României nu le-au deschis uşa maniestanţilor pentru a le primi petiţiile privind autonomia, precizează hirado.hu.La Târgu Mureş, la ora 19:45, miile de manifestanţi au ajuns la Prefectură. Organizatorii mitingului au vrut să predea un steag secuiesc şi o petiţie prefectului. Un jurist al Prefecturii a ieşit din clădre, a preluat petiţia, însă a refuzat steagul secuiesc.________________________________ UPDATE 19.47 - Pastorul reformat Laszlo Tokes, participant la mitingul de la Târgu Mureş, a pledat pentru anularea consecinţelor Tratatului de la Trianon. "Să anulăm consecinţele Tratatului de la Trianon! Rănile pricinuite de Trianon trebuie să se vindece. Anul 2013 să fie cu adevărat anul autonomiei! Să trăiască libertatea maghiară, să trăiască patria!", s-a adresa acesta mulţimii participante la eveniment. Cotidianul ungar Magyar Nemzet avansează cifre diferite pentru participarea la miting: zeci de mii de persoane. Portalul de ştiri index.hu avansează cifra de 30.000. Aceeaşi cifră este difuzată şi de agenţia guvernamentală de presă ungară MTI. Site-urile ungare de informaţii subliniază că atât la Târgu Mureş, cât şi la Ambasada României din Ungaria sunt persoane de toate vârstele, care poartă cu ele steaguri secuieşti. Portalul de ştiri hirado.hu anunţă că la Washington şi Cleveland se alătură pe lista mitingurilor de susţinere a Ţinutului Secuiesc.La Târgu Mureş, liderul PCM, Biro Zsolt, s-a adresat, la rândul său, mulţimii, afirmând:"Nu avem autodeterminare, nu avem autonomie, de aceea trebuie să continuăm lupta pentru libertate. Nu avem voie să organizăm referendum pentru autonomie, atunci măcar să arătăm lumii întregi steagurile secuieşti!". A urmat pastorul reformat Santa Imre, din partea PPMT: "Libertate pentru secui! Autonomie pentru Ţinutul Secuiesc! Crezul, voinţa, rezistenţa sunt armele cu care trebuie să intrăm în luptă pentru a ne atinge obiectivele. Dă-ne, Doamne, binecuvântarea Ta pentru asta!", a spus Santa. În acel moment mulţimea a început să rostească cu voce tare o rugăciune în limba maghiară.A urmat citirea petiţiei care a fost adoptată cu această ocazie. "Adresăm Guvernului român următoarele solicitări ale secuilor: autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, care nu încalcă legile statului român, nici interesele românilor din secuime. Mai cerem încetarea atacurilor repetate asupra simbolurilor secuieşti şi libertate totală pentru fiecare cetăţean", a spus Izsak Balazs.În jurul orei 18:30, organizatorii au depus coroane de flori la Monumentul Martirilor Secui, iar la orele 18:45, ceremonia s-a încheiat cu intonarea imnurilor secuiesc şi maghiar. Miile de oameni participante la miting scandau "Autonomie! Autonomie!", ulterior îndreptându-se spre sediul Prefecturii.La mitingul pentru autonomie organizat la Ambasada României de la Londra s-au anunţat câteva incidente. Poliţia londoneză a intervenit şi a obstrucţionat accesul persoanelor care doreau să participe la eveniment, pe motiv că ambasada se află pe un teren privat, într-o curte privată, relatează site-ul de ştiri hvg.hu. Poliţia i-ar fi îndreptat pe protestatari spre o străduţă şi le-ar fi indicat acest loc ca fiind singurul unde au voie să îşi continue mitingul. Cei circa 120 de manifestanţi au reacţionat paşnic şi au fluturat steagurile secuieşti şi maghiare, arătând un banner cu mesajul:"Ţinutul Secuiesc nu aparţine României". Şi mitingul de la Londra s-a încheiat cu cele două imnuri şi cu lozinca "Să piară Trianonul!"._________________________ UPDATE 19.07 - Între timp, în faţa Ambasadei României de la Budapesta s-au adunat circa 2.000 de persoane. La Târgu Mureş, episcopul reformat Laszlo Tokes anunţa, în acelaşi timp:"Tocmai am fost sunat din Bruxelles. Flamanzii s-au alăturat protestatarilor maghiari din faţa Ambasadei României din Belgia". La Budapesta, circa 2.000 de persoane manifestează pentru autonomia Ţinutului Secuiesc în faţa reprezentanţei României. Sunt prezente şi câteva grupări extremiste, printre care Garda Naţională Maghiară şi Kárpát haza őrsereg, o altă grupare paramilitară.La un moment dat, şi-au făcut apariţia şi circa 200 de revizionişti, care au scandat "Să piară Trianonul!", anunţă index.hu. Derbyul de mare tradiţie Ferencvaros-Ujpest, care se joacă la această oră, a făcut ca numele marcante din elita politică ungară să lipsească de la eveniment, potrivit sursei citate. La miting participă însă politicieni din Jobbik, precum Szavay Istvan sau LMP, Andreas Schiffer.În cadrul primului discurs, organizatorii i-au mulţumit Guvernului român condus de Victor Ponta că, prin isteria steagurilor secuieşti, a trezit interesul opiniei publice din Europa faţă de chestiunea autonomiei secuieşti. Organizatorii au solicitat ca limba maghiară să devină oficială în Ardeal. Protestul a fost urmărit de forţe impresionante de ordine. Zece microbuze ale poliţiei şi un grup de 50 de membri ai forţelor antitero.______________________________ UPDATE 18.47 La această oră, prezenţa la miting depăşeşte 5-6.000 de persoane. Printre participanţi se numără liderul Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Iszak Balazs, precum şi europarlamentarul Laszlo Tokes, liderul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, Toro T. Tibor, preşedintele Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt şi Mark Gafarot i Monjo din partea Partidului Unităţii şi Convergenţei din Catalonia. În afara celor din zona politică, la miting sunt prezenţi şi membri ai Organizaţiei 64 de Comitate şi ai Gărzii Naţionale Maghiare, din subordinea partidului de extremă-dreapta ungar Jobbik. În jurul orei 17:30, mulţimea l-a întâmpinat cu urale pe liderul CNS, Izsa Balasz, scandând:"Autonomie! Autonomie!". "Este dreptul nostru fundamental de a protesta paşnic pentru autonomie. Paşnic, dar fără frică în capitala tradiţională a secuilor, Târgu Mureş. Ne temem doar de Dumnezeu, niciodată de alţii. Autonomia Ţinutului Secuiesc nu este altceva decât obţinerea libertăţii poporului secui. La viitoarea reorganizare teritorială a României noi vrem o regiune alcătuită din cele Opt Scaune Secuieşti. Această reorganizare trebuie aprobată de locuitorii regiunii, prin referendum. România se teme de maghiari, şi de aceea nu vrea să accepte. Unii vor să rămânem tăcuţi", a declarat Balasz, fiind întrerupt de mulţime cu scandările "Nu, nu, niciodată!". La mitingul de la Târgu Mureş s-a dat citire unei scrisori din partea lui Luis Durnwalder, din Tiroul de Sud, intitulată "Minoritatea are nevoie de răbdare". În jurul orei 19:00, participanţii la manifestarea de la Monumentul Secuilor Martiri se vor deplasa într-un marş către centrul municipiului, unde vor depune la Prefectura Mureş o petiţie prin care îşi vor exprima dorinţa de autonomie. Preşedintele Partidului Naţional din Ţara Bascilor transmite, într-o scrisoare adresată participanţilor la eveniment, că speră ca mitingul pentru autonomie să-şi arate roadele. A urmat citirea mesajului de susţinere al preşedintelui Partidului Comunităţii Maghiare din Slovacia. "Suntem solidari cu mitingul secuilor. Fără o formă de autonomie, soarta noastră îşi pierde rostul", a transmis acesta.____________________________________________________________ Duminică după-amiază, în jurul orelor 17:00, la Târgu-Mureş a început primul miting pentru autonomia Ţinutului Secuiesc anunţat pentru acest an, unul dintre organizatorii manifestaţiei, Consiliul Naţional Secuiesc, subliniind că ziua de 10 martie va fi proclamată "Ziua Libertăţii Secuilor". La manifestaţie, care este autorizată, sunt prezenţi la această oră circa 4-5 mii de oameni, dar, potrivit unor surse concordante citate de presa de limbă maghiară din România şi de presa ungară, multe dintre autobuzele care au transportat participanţi la manifestarea de la Târgu Mureş au fost oprite pe traseu pentru controale, ceea ce a îngreunat accesul către localitate. Poliţia este prezentă în toate localităţile limitrofe, cât şi în oraş. Corespondentul Magyar Nemzet, prezent la eveniment, anunţă că poliţia opreşte sistematic autobuzele, pentru a le încetini sosirea la miting. La manifestaţia pentru autonomie urma să participe şi un procuror delegat, pentru supravegherea legalităţii acesteia.Organizatorii mitingului sunt Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Partidul Popular din Transilvania (PPMT). UDMR, oficial, la nivel de formaţiune politică, a decis să nu se alăture acestei manifestaţii, apreciindu-se că ar putea fi manipulată, chiar dacă este organizată cu bună-credinţă. Paralel cu mitingul pentru autonomie din Târgu Mures, s-a anunţat organizarea mai multor manifestaţii de solidaritate la reprezentanţele diplomatice ale României din Europa şi America, printre locaţiile posibile numărându-se Budapesta, Viena, Helsinki, Haga, Stockholm, Zurich, Munchen, New York, Los Angeles, Toronto sau Ottawa. Motivul anunţat de organizatori pentru această adunare este comemorarea a 159 de ani de la moartea martirilor secui. Mitingul a debutat cu intonarea imnului secuilor şi a imnului maghiarilor de pretutindeni. Secretarul de stat din Ministerul ungar al Afacerilor Externe, Repas Zsuzsanna, a declarat pentru postul de televiziune echotv că "autonomia este o solicitare legală şi logică a secuilor". "A venit momentul să ne ridicăm glasul peste tot şi să protestăm. În Tirolul de Sud şi în Catalonia, autonomia este un lucru normal, chiar dacă politicienii din aceste regiuni nu sunt de acord cu acest lucru", a adăugat aceasta. "O astfel de mişcare poate fi una de succes, dacă toate organizaţiile politice maghiare din Ardeal şi-o asumă la unison şi o consideră o chestiune venită din inimă. În România, cartea maghiară apare mereu pe masă când trebuie distrasă atenţia de la ceva", a mai spus Repas pentru echotv. Corespondentul Magyar Nemzet (mno.hu) la miting este chiar Lukacs Csaba, purtătorul de cuvânt din partea ungară pentru ceremoniile eşuate de reînhumare a rămăşiţelor pământeşti ale scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, care ar fi trebuit să aibă loc vara trecută la Odorheiu Secuiesc. Primul discurs i-a aparţinut lui Mark Gafarotti, sosit din Catalonia pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de secuii din România. Acesta şi-a încheiat speech-ul în engleză, cu următoarele cuvinte în limba maghiară:"autonomie pentru Ţinutul Secuiesc! Dumnezeu să ocrotească poporul secui!". Pentru buna desfăşurare a evenimentului au fost solicitate două autorizaţii, una pentru comemorarea de la obeliscul martirilor secui şi alta pentru marşul protestatarilor până la sediul Prefecturii. Vom reveni cu amănunte. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |