Căutare Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Amânarea proiectului de reorganizare teritorială nu este decât un alt preţ pe care România îl plăteşte, pentru că este înlocuită dezbaterea tehnică şi de eficienţă cu dezbaterea politică, a susținut vicepreşedintele Senatului, Cristian Diaconescu.
Diaconescu consideră că amânarea procesului de reorganizare nu este numai un eveniment politic, ci este în principal un moment cu consecinţe pentru România şi opinează că reorganizarea se va produce ''oricum'' în straturile instituţionale prin reorganizarea instituţiilor descentralizate şi a agenţiilor.
" Bănuiesc că reorganizarea se va produce oricum în straturile instituţionale prin reorganizarea instituţiilor descentralizate şi a agenţiilor dar acest tip de reorganizare este fără îndoială un proces incomplet, greoi şi neuniform. Nu înţeleg care este raţiunea pentru care facem, din nou, ca un lucru natural şi firesc să pară mult mai complicat decât este în realitate. Reorganizarea nu se face pentru majoritate sau pentru minorităţi, reorganizarea se face pentru întreaga naţiune română", a susținut Diaconescu. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |