Căutare

 In toamna anului trecut, presa italiană scria că romănii sunt "o etnie ce apare mereu la Cronica Neagră, rasa cea mai violentă, periculoasă, capabilă să ucidă pentru un pumn de mărunĹŁiş. Ei nu se tem de nimic, dispreĹŁuiesc chiar şi viaĹŁa copiilor şi a femeilor, acĹŁionează mereu in grup pentru a-şi duce la bun sfărşit nenumăratele activităţi criminale". Ocara xenofobă scuipată dinspre Tibru a fost repede uitată la noi, intre multele ingălceveli prezidenĹŁiale şi guvernamentale. Săptămăna trecută, un rom romăn a ucis o italiancă, intr-o periferie a Romei.

In toamna anului trecut, presa italiană scria că romănii sunt "o etnie ce apare mereu la Cronica Neagră, rasa cea mai violentă, periculoasă, capabilă să ucidă pentru un pumn de mărunţiş. Ei nu se tem de nimic, dispreţuiesc chiar şi viaţa copiilor şi a femeilor, acţionează mereu in grup pentru a-şi duce la bun sfărşit nenumăratele activităţi criminale". Ocara xenofobă scuipată dinspre Tibru a fost repede uitată la noi, intre multele ingălceveli prezidenţiale şi guvernamentale. Săptămăna trecută, un rom romăn a ucis o italiancă, intr-o periferie a Romei. Ucigaşul se numeşte Romulus (ce răzbunare perfidă a istoriei!), cunoscut cu antecedente penale in Romănia. Un ţigan plecat din Avrig, cu cazier cu tot, şi aciuat in capitala Italiei, pentru a-şi continua fărădelegile. Cum ar spune intolerantul primar Veltroni: "Aceştia nu sunt imigranţi veniţi aici ca să trăiască, ci o tipologie care are crima drept caracteristică principală. Nu mă pot abţine să spun că, atunci cănd 75% dintre cei arestaţi provin dintr-o singură ţară şi toate incidentele au acelaşi mobil (agresiunea, apoi furtul, violul şi crima), există o problemă". Nici eu nu mă pot abţine să remarc cu indreptăţire că, nu demult, italienii speriaseră America cu cruzimile lor sălbatice, că napoletanii sunt şi ei "o tipologie care are crima drept caracteristică principală". Sau că tot ei au inventat "caracatiţa" şi "clanul sicilienilor", dar, deocamdată, problema majoră e a noastră şi nu a lor. A lor e doar revărsarea iraţională de xenofobism primitiv, nemaiintălnit altundeva. Ditamai şeful de senat peninsular militează pentru "epurarea teritoriului naţional" şi inchiderea graniţelor, iar alţi extremişti au pus deja la cale infiinţarea unor "patrule civile", după modelul Ku-Klux-Klan, care vor coordona, probabil, procesul epurării etnice. Pe nesimţite, romănii au redevenit iarăşi un "popor de rahat" şi "ţigani impuţiţi", spaima Occidentului. Insultarea şi huiduirea lui Mutu pe Stadionul "Olimpico" fac parte din dezlănţuirea aceasta dementă de furie oarbă. (Cu căţiva ani in urmă, pe aceeaşi arenă, era fluierat rasist lazialul Liverani. Culoarea pielii sale nu plăcuse romanilor albi, porniţi să-l "depigmenteze" prin cele mai oribile măscări. Italia rămăne pe mai departe simbolul naţionalismului xenofob, şi, de nu mă credeţi, luaţi aminte la pilda oferită de lumea sportului. O lume ce-şi permite arar ipocrizii şi demagogii politice.) Păi, romănii se comportă la fel pretutindeni, in Germania, Franţa sau Spania, insă nicăieri nu au fost judecaţi la grămadă, prin generalizări periculoase şi nedrepte. Pesemne că frica economică i-a determinat pe urmaşii lui Dante să se manifeste ca nişte fraţi vitregi, dacă n-o fi la mijloc vreo rămăşiţă fascistoidă transmisă peste timp de adepţii lui Mussolini.

Intrunit de urgenţă, Cabinetul Prodi a adoptat o lege aberantă şi de acum incolo orice imigrant e pasibil să fie expulzat de prefect pe criterii subiective, arbitrare şi inatacabile. E suficientă o simplă suspiciune, şi "barbarul" va fi depus in cala avionului cu destinaţia Bucureşti sau Sofia, ca să nu mă depărtez de primejdiosul şi intens mediatizatul focar balcanic. Nefericita intămplare a emoţionat indeajuns ca şocul produs să nu fie atenuat grabnic, indiferent de "Zidurile Plăngerii" ori "Deplăngerii" improvizate in buricul Bucureştilor. E nevoie de luciditate şi de inteligenţă. Şi, mai ales, de o strategie pe termen lung. Miniştrii Justiţiei din cele două ţări au convenit transferarea in penitenciarele din Romănia a circa 100 de concetăţeni condamnaţi la poalele Colosseumului, pentru ca, in iarnă, o sută de infractori să mai fie repatriaţi. Nu ştiu cum a fost privit "tănărul mafiot obraznic" Chiuariu de omologul său italian, dar asta e o chestiune de suveranitate naţională, cum ar zice imperturbabilul preşedinte Iuşcenko. Ca-ntotdeauna, autorităţile romăne sunt luate prin surprindere. Fără strategie şi fără o reacţie rapidă, coerentă, ele se mărginesc la declaraţii defensive şi la măsuri pripite. Transferul puzderiei de infractori, intr-o perioadă atăt de scurtă, va crea un blocaj in sistemul penitenciar. Un sistem departe de exigenţele europene, incapabil să absoarbă mareea infracţională programată să se declanşeze in săptămănile ce vin. Prin anul 2004, pare-mi-se, in opintelile integrării, surprinsă de potenţialul nostru infractogen, Austria a hotărăt să ridice, pe spezele sale, un penitenciar in Romănia. Oficialităţile de atunci au bătut palma şi printr-o hotărăre de guvern s-a decis construirea, lăngă Caracal, a unei puşcării moderne. Regimurile politice s-au schimbat pe meleagurile noastre şi oraşul din Oltenia s-a resemnat să-şi contabilizeze minunile ce i-au atras proasta notorietate. Despre viitorul penitenciar, nicio vorbă. Tăcere şi dezinteres. Moştenirile de la predecesorii politici sfărşesc mereu, in ţara Meşterului Manole, prin a fi denunţate, infierate şi distruse.

Deşi se anticipa un val masiv de emigranţi inspre ţările din Apus, oficialii autohtoni n-au intreprins nimic. S-au bulucit să sărbătorească evenimentul şi să-şi aroge merite exclusive. Italia ar fi fost un partener ideal, fiindcă "Litle Italy" e o realitate de zeci de ani in SUA şi nu o utopie. Experienţa ei (ca şi a Germaniei sau Franţei, confruntate cu migraţia turcilor sau a magrebienilor), ne-ar fi folosit şi ne foloseşte incă, dar e nevoie de calm. Şi de verticalitate, fiindcă in genunchi nu-ţi negociezi decăt falimentul. Ca ţară şi ca neam. Trimiterea in deplasare a cătorva poliţişti specializaţi in omoruri şi tălhării nu-i o soluţie. Din păcate, disputa dintre fostele ministere de la Justiţie a dus la neantizarea Institutului Naţional de Criminologie. Criminalistica, altă disciplină importantă in munca judiciară, nu se simte nici ea prea bine, şi-n curănd va dispărea din programa facultăţilor de Drept. Cică e de sorginte sovietică şi procesul comunismului a condamnat-o la pieire, laolaltă cu muşteriii identificaţi de Comisia Tismăneanu. Cătă nevoie este de studii criminologice acum, in plin fenomen de globalizare a criminalităţii. Căci, exportul de criminalitate dintr-o ţară in alta trebuie insoţit şi de o fişă criminologică, de o foaie de observaţie criminologică. Ca la spital: medicamentul pentru tratarea bolii se livrează impreună cu reţeta şi cu prospectul. Căt nu e prea tărziu, se impune reinfiinţarea Institutului de Criminologie, reabilitarea Criminalisticii şi găndirea unei strategii de perspectivă pentru controlarea şi diminuarea exportului de criminalitate in Uniunea Europeană. De asemenea, e momentul ca ambasadele noastre să aducă la cunoştinţa opiniei publice din Romănia actele normative promulgate in ţările membre ale comunităţii europene, aplicabile minorităţilor de pribegi. Numai aşa vom fi in măsură să le atacăm la instanţele europene, in cazul in care ele incalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Dincolo de orgoliile politice, specialiştii autohtoni sunt datori să conceapă legi viabile, pentru a oferi practicienilor instrumentele de lucru adecvate noului context istoric şi politic. Constat cu tristeţe că au dispărut oamenii de stat, de vreme ce silvioţii şi berlusconii din "Cizmă" ne atacă cu atăta inverşunare. Nu putem fi consideraţi pe veci ţara "tălharilor vestiţi şi-a hoţilor celebri" şi, de aceea, ultimele intervenţii ale preşedintelui Băsescu şi premierului Tăriceanu, reparatorii şi salutare, trebuie insoţite şi de măsuri concrete, in plan instituţional.