Căutare Numele cotidianului: Jurnalul Naţional Autorităţile elene i-au interzis accesul în Grecia unui cetăţean francez de origine română, militant al minorităţii vlahe (valahe), pentru că ar reprezenta "un pericol pentru securitatea naţională", a denunţat marţi principala organizaţie neguvernamentală de apărare a minorităţilor, citată de AFP. În vârstă de 86 de ani, Jean Perifan a fost respins la 2 mai la postul de frontieră dintre Albania şi Grecia de la Kristallopighi, a precizat într-un comunicat Observatorul Grec al Acordurilor de la Helsinki (EPSE). |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |