Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Gândul
Anul şi data apariţiei: 03.03.2011
Tematica: legea minorităţilor naţionale
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Marian Sultanoiu Raul Florea
Titlul articolului: Protocol contra trădării: PDL s-a asigurat că rămâne la guvernare până în 2012. Ce primesc, la schimb, UDMR, UNPR şi grupul minorităţilor
Acces online: https://www.gandul.info/news/protocol-contra-tradarii-pdl-s-a-asigurat-ca-ramane-la-guvernare-pana-in-2012-ce-primesc-la-schimb-udmr-unpr-si-grupul-minoritatilor-8024187


Liderii partidelor din coaliţia aflată la putere au semnat miercuri, în Parlament, Protocolul de colaborare guvernamentală şi parlamentară, care cuprinde priorităţile legislative ale celor patru formaţiuni semnatare.  

"Acesta este tot protocolul, iar în spatele lui nu se ascunde niciun alt document, nicio anexă" a afirmat ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, imediat după momentul semnării, uitând de existenţa anexei care stabileşte termenele de "predare" ale legilor importante la cheie.

Anunţat de ceva vreme ca fiind borna de la care PDL şi susţinătorii săi - UDMR, UNPR şi Minorotăţile naţionale - vor pleca cu toate pânzele sus spre noile campanii electorale ale lui 2012, protocolul puterii a fost, în cele din urmă semnat, astăzi, în Parlament. În esenţă, documentul constituie asigurarea reciprocă a celor doi actori importanţi, PDL şi UDMR că-şi vor susţine reciproc interesele. Maghiarii vor să fie siguri că Statutul minorităţilor şi iniţiativa legislativă de reorganizare a celor opt regiuni de dezvoltare din România vor fi adoptate, iar PDL, că va rămâne la guvernare sprijinit de Uniune până în 2012 şi după. Celorlalte două formaţiuni li s-a dat satisfacţie pe zone "emergente" fiindu-le incluse în protocol câteva proiecte de lege, precum "Legea taxării averilor foarte mari" - UNPR - şi "Legea Holdingului" - iniţiativă a grupului minorităţilor naţionale.

<!--[if !vml]--><!--[endif]-->

Negocieri ponderate, negociatori grei

Protocolul a fost semnat de liderii celor patru formaţiuni - premierul Emil Boc, noul lider al maghiarilor, Kelemen Hunor, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian. Toţi patru au făcut parte din echipele de negociatori care au perfectat conţinutul protocolului. Pe lângă aceştia, au mai participat la rundele de negocieri, demarate încă din 2010, Vasile Blaga, Elena Udrea, Traian Igaş, Cristian Rădulescu din partea PDL, Marko Bela şi Verestoy Attila, din partea UDMR, Cristian Diaconescu, Marian Oprea şi Eugen Nicolicea din partea UNPR. Potrivit unor surse care au participat la negocieri, discuţiile au păstrat "un ton ponderat", fiecare dintre reprezentanţii formaţiunilor politice semnatare susţinându-şi punctele de vedere pe proiectele de lege ale căror iniţiatori au fost.

Ce au câştigat semnatarii

O dată cu semnarea protocolului, PDL a câştigat, în principiu, susţinere din partea aliaţilor până, cel puţin, în 2016. "Am fost împreună la greu, am luat cele mai dificile măsuri necesare acestei ţări şi nu am căzut pradă populismului. Acum, tot această coaliţie va culege roadele politice ale acestor măsuri dificile, aspre, pe care le-am luat şi am pregătit această creştere economică", a anunţat Boc ivirea zorilor prosperităţii pentru români.

Mai puţin preocupat de "culegerea roadelor politice", liderul maghiar, Kelemen Hunor, a precizat că priorităţile UDMR din lista de titluri normative, stabilite prin protocol, sunt adoptarea Statutului minorităţilor şi a Legii de reorganizare a regiunilor de dezvoltare din România, acestea fiind şi câştigurile extrem de importante al Uniunii Democrate a Maghiarilor. În planul doi, bonus la câştigul mare, modificarea legislaţiei electorale. "Acestea au fost două elemente foarte importante pentru noi, Statutul şi reorganizarea regiunilor. Am stabilit şi datele pentru adoptarea lor, primul urmând să fie adoptat în această sesiune, iar reorganizarea până la finele lui 2012" a precizat Kelemen Hunor după semnarea protocolului.

Nici UNPR nu a rămas cu mâna goală în urma semnării documentului, Gabriel Oprea declarându-se ferm convins că actuala formulă guvernamentală va câştiga alegerile din 2012. Ceea ce înseamnă că UNPR se simte în siguranţă, prinsă la reverul coaliţiei guvernamentale şi speră să rămână acolo şi după alegerile de anul viitor.

În final, un oarecare profit au avut şi minorităţile naţionale. "În urma negocierilor pe care le-am purtat cu colegii noştri maghiari pe Legea statutului, considerăm că a ieşit o lege bună atât pentru ei cât şi pentru noi toţi" a afirmat Varujan Bambuccian, la finalul ceremoniei.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.