CÄutare Numele cotidianului: Jurnalul NaĹŁional UDMR a câĹtigat prin proiectul de lege elaborat de ministrul pedelist al EducaĹŁiei, Daniel Funeriu, tot ceea ce nu a reuĹit sÄ câĹtige începând cu anul 1990 Ĺi pânÄ acum. ÎnvÄĹŁÄmânt în limba minoritÄĹŁilor de la grÄdiniĹŁÄ pânÄ la facultate, transport, cazare Ĺi masÄ gratuite pentru elevii minoritari care nu pot studia în localitÄĹŁile în care locuiesc, finanĹŁare suplimentarÄ pentru Ĺcolile minoritÄĹŁilor Ĺi, mai ales, dreptul de a studia Istoria Ĺi Geografia în limba maternÄ - toate aceste prevederi, inacceptabile pentru miniĹtrii EducaĹŁiei de pânÄ acum, au fost înghiĹŁite pe nemestecate de ministrul Funeriu. Elevii provenind din cadrul minoritÄĹŁilor au parte de un privilegiu de care nu se bucurÄ elevii români. DacÄ nu pot studia în limba maternÄ în localitatea în care locuiesc, atunci statul le deconteazÄ transportul, precum Ĺi cazarea Ĺi masa în cadrul internatului Ĺcolii în care vor sÄ înveĹŁe. Legea prevede cÄ "elevii aparĹŁinând minoritÄĹŁilor naĹŁionale care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învÄĹŁa în limba maternÄ, sunt sprijiniĹŁi prin decontul transportului la cea mai apropiatÄ ĹcoalÄ cu predare în limba minoritÄĹŁii respective sau primesc cazare Ĺi masÄ gratuite în internatul unitÄĹŁii de învÄĹŁÄmânt cu predare în limba minoritÄĹŁii respective unde au fost ĹcolarizaĹŁi". Facilitatea este cel puĹŁin ciudatÄ, având în vedere cÄ mulĹŁi Ĺcolari români care locuiesc în localitÄĹŁi mici, fÄrÄ ĹcoalÄ, merg kilometri întregi pe jos pentru a ajunge sÄ înveĹŁe. Pentru elevii români nu este prevÄzutÄ în lege nici un fel de subvenĹŁie pentru transport, cazare Ĺi masÄ dacÄ aleg sau sunt nevoiĹŁi sÄ înveĹŁe în altÄ localitate. O altÄ discriminare pozitivÄ se referÄ la regimul înfiinĹŁÄrii unitÄĹŁilor Ĺcolare. O grÄdiniĹŁÄ din sistemul naĹŁional de învÄĹŁÄmânt se înfiinĹŁeazÄ doar dacÄ poate înscrie minimum 150 de preĹcolari, iar o ĹcoalÄ are nevoie de minimum 300 de elevi, lucru care a dus pânÄ acum la închiderea multor Ĺcoli de la sate, iar elevii români sunt nevoiĹŁi sÄ batÄ kilometri întregi zilnic pentru a merge la Ĺcoli din localitÄĹŁile apropiate. În schimb, proiectul lui Funeriu prevede cÄ se pot înfiinĹŁa Ĺcoli cu predare în limba minoritÄĹŁilor, "indiferent de efectivul de elevi". "Pe raza unei unitÄĹŁi administrativ-teritoriale, cu mai multe instituĹŁii de învÄĹŁÄmânt cu predare în limbile minoritÄĹŁilor naĹŁionale, funcĹŁioneazÄ cel puĹŁin o unitate ĹcolarÄ cu personalitate juridicÄ, indiferent de efectivul de elevi. În cadrul unitÄĹŁilor de nivel gimnazial sau liceal, cu predare în limbile minoritÄĹŁilor naĹŁionale, singulare în municipiu sau oraĹ, se acordÄ personalitate juridicÄ, indiferent de efectivul de elevi", aratÄ un articol al legii.
Ĺcolile cu predare în limba maternÄ a minoritÄĹŁilor vor avea parte Ĺi de finanĹŁare suplimentarÄ, motivul fiind, paradoxal, tocmai faptul cÄ au un numÄr mic de elevi Ĺi sunt izolate "lingvistic Ĺi geografic". Prevederea este aplicabilÄ Ĺi Ĺcolilor cu predare în limba românÄ, dar nu acestea au prevalat la elaborarea legii, articolul fÄcând referire în primul rând la cele cu predare în limba minoritarilor. "În finanĹŁarea de bazÄ a unitÄĹŁii de învÄĹŁÄmânt preuniversitar cu predare în limbile minoritÄĹŁilor naĹŁionale, costul standard per elev Ĺi preĹcolar se calculeazÄ dupÄ un coeficient mÄrit pe baza factorilor de corecĹŁie, luând în considerare limba de predare. În cazul acestor unitÄĹŁi se are în vedere izolarea lingvisticÄ, geograficÄ Ĺi numÄrul redus de elevi Ĺi preĹcolari. Acest coeficient de limbÄ se aplicÄ Ĺi în cazul unitÄĹŁilor Ĺcolare în limba românÄ, aflate în condiĹŁii similare", se aratÄ în textul legii. Fostul ministru al EducaĹŁiei, Ecaterina Andronescu (PSD), spune cÄ minoritÄĹŁile "au câĹtigat toate drepturile pe care Ĺi le-au dorit, în condiĹŁiile în care oricum România era datÄ ca exemplu în materie de drepturi ale minoritÄĹŁilor pentru toate celelalte state din Europa". Andronescu a mai spus cÄ va încerca sÄ determine adoptarea unor prevederi prin care sÄ li se acorde Ĺi elevilor români drepturi similare cu cele ale minoritarilor.
Limba românÄ e strÄinÄ, calificativele sunt proprii Aceste prevederi au fost sursa multor scandaluri politice din ultimii 20 de ani. Premierul TÄriceanu, spun surse politice, a blocat, în 2007, lansarea în discuĹŁie publicÄ a pachetului de legi ale EducaĹŁiei, elaborat de fostul ministru Cristian AdomniĹŁei, chiar cu o searÄ înainte de organizarea evenimentului, în urma unei dispute cu preĹedintele UDMR, Marko Bela. Liderul Uniunii îi ceruse lui TÄriceanu ca în lege sÄ fie prevÄzutÄ predarea Istoriei Ĺi a Geografiei României în limbile minoritÄĹŁilor naĹŁionale, iar premierul de atunci a preferat sÄ blocheze pachetul legislativ liberal, care nici nu a mai avut de atunci susĹŁinere politicÄ. Fostul ministru Cristian AdomniĹŁei a declarat pentru Jurnalul NaĹŁional cÄ legea lui Funeriu conĹŁine discriminÄri pozitive la adresa elevilor din cadrul minoritÄĹŁilor naĹŁionale Ĺi cÄ aceasta este "o cedare evidenĹŁÄ a PDL în faĹŁa UDMR". "Nici o minoritate din Europa nu beneficiazÄ de aĹa ceva. Singurele exemple pe care le foloseĹte UDMR sunt Spania, care are un regim separat pentru Catalonia, dar Spania e stat federal, Ĺi Suedia, pentru minoritatea finlandezÄ. În rest, nici un stat nu face asemenea excepĹŁii pentru minoritÄĹŁi, cu atât mai puĹŁin Ungaria, în raport cu elevii din minoritatea românÄ. AĹ vrea sÄ vÄd Ĺi eu PDL cÄ este la fel de înfocat apÄrÄtor al drepturilor românilor din Ungaria, dar PSD a vândut interesul naĹŁional pe interesul politic", a declarat AdomniĹŁei. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. Ăn cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât ĂŽn limba română cât şi ĂŽn limba maghiară. Ăn munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  În viitoare analize. |