Căutare Numele cotidianului: Jurnalul Naţional ONU a respins propunerea de autonomie teritorială a maghiarilor din Ţinutul Secuiesc pe care formaţiunea lui Laszlo Tokes o făcuse forului internaţional, dar a propus României crearea Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale, potrivit antena3.ro. Acesta ar urma să se ocupe de înfiinţarea instituţiilor de drept public în limba minorităţii naţionale, sau de numirea sau schimbarea conducerilor instituţiilor de cultură. Oficialii ONU vor recomanda României ca începând cu luna noiembrie să adopte statutul minorităţilor naţionale. Totodată, România a fost felicitată pentru eforturile depuse în privinţa integrării romilor. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |