Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: mediafax
Anul şi data apariţiei: 12.01.2012
Tematica: imigrantii români (Spania, Franta, Anglia, Germania)
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Locuitorii din regiunea Castellon se simt în nesiguranţă din cauza imigranţilor români de etnine romi
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.mediafax.ro/externe/locuitorii-din-regiunea-castellon-se-simt-in-nesiguranta-din-cauza-imigrantilor-romani-de-etnine-romi-9144305


Decizia a fost luată, potrivit sursei citate, după ce un grup de români de etnie romă a produs un conflict într-o zonă apropiată unei şcoli din localitate, informează ediţia online a cotidianului ABC, care citează o informaţie a agenţiei EFE.

Consilierul local Alejandro Borras a explicat că Poliţia a primit un apel pe numărul de urgenţă 112 în mijlocul zilei, prin care era alertată în legătură cu un conflict izbucnit între mai multe persoane "care aveau asupra lor bâte şi alte instrumente periculoase".

Patrula de Poliţie care s-a deplasat în zonă a identificat trei români, dintre care unul avea asupra sa un topor şi un box.


Consilierul local a mai spus că faptele "s-au produs în plină zi, într-o zonă destul de circulată mai ales de către şcolari, având în vedere că scandalul a avut loc cu câteva minute înainte de a încheierea cursurilor".

Potrivit Poliţiei locale, conflictul îşi are originea într-o discuţie produsă în seara precedentă într-un bar din apropierea pieţei centrale a oraşului, "frecventat de imigranţi români de etnie romă".

Alejandro Borras a mai spus că "situaţia începe să fie foarte îngrijorătoare", cu "numeroase" plângeri şi denunţuri venite din partea localnicilor "referitor la nesiguranţa pe care o provoacă grupurile de ţigani români care nu au locuri de muncă şi nu respectă nici legea şi nici normele de convieţuire", mai scrie ABC.

"Având în vedere că sunt cetăţeni europeni, există puţin spaţiu de manevră, cu excepţia cazurilor când sunt comise infracţiuni flagrante", a mai spus Alejandro Borras.

Primăria a cerut intensificarea prezenţei forţelor de ordine în punctele din oraş în care există riscul izbucnirii de astfel de conflicte.
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.