Căutare Numele cotidianului: Gândul
Senatorii din Comisiile pentru drepturile omului şi egalitate de şanse din Senat au dat, miercuri, aviz favorabil, cu 10 voturi la trei, propunerii legislative de înlocuire a denumirii de rom cu aceea de ţigan Iniţiativa aparţine deputatului PDL Silviu Prigoană şi prevede ca, în documentele oficiale emise de instituţiile aflate pe teritoriul României care fac referire la persoanele de etnie romă/ţigănească, denumirea utilizată să fie aceea de ţigan/ţigancă. Totodată, textul proiectului prevede că atribuirea de conotaţii negative la folosirea cuvântului este interzisă. Amendamentul, propus de Olguţa Vasilescu (PSD), care prevede că atribuirea de conotaţii negative noţiunii de "ţigan" ar urma să fie sancţionată conform legislaţiei în vigoare, a fost adoptat în comisii. Prigoană: "Termenul «rom» generează confuzie"
Prigoană îşi motivează iniţiativa prin aceea că termenul "rom" generează confuzie pe plan internaţional. Liderul liberalilor din Senat, Puiu Haşotti, a susţinut, la rândul său, că este necesar ca iniţiativa lui Prigoană să fie adoptată. Frunda spune că România nu are dreptul să-i boteze cum vrea ea pe romi Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat, Gyorgy Frunda, a fost însă de părere că noţiunea "ţigan", care provine din limba greacă, este peiorativă şi a susţinut că toate tratatele internaţionale prevăd dreptul fiecărei naţiuni de a se denumi cum doreşte. Senatorul UDMR le-a atras atenţia colegilor săi că, dacă vor aviza favorabil iniţiativa în cauză, România riscă să fie condamnată la CEDO. "Prevederile Convenţiei Europene şi ale Tratatului Uniunii interzic discriminarea şi dreptul altora de a se pronunţa în legătură cu soarta etniilor", a spus Frunda |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |