Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Realitatea TV
Anul şi data apariţiei: 06.01.2011
Tematica: dubla cetăţenie - minoritatea maghiară din România
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Tudor Chirita, Dan Brunetia
Titlul articolului: Maghiarii din Târgu-Mureş vor cetăţenia ungară pentru a călători în SUA fără viză
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.realitatea.net/maghiari-din-targu-mures-vor-cetatenia-ungara-pentru-a-calatori-in-sua-fara-viza_788698.html


Sute de români de etnie maghiară şi-au depus actele pentru a obţine şi cetăţenia ţării vecine. Oamenii spun că aleg dubla cetăţenie pentru avantajele pe care le oferă. Cele mai râvnite sunt dreptul de a călători în Statele Unite fără viză şi dreptul de a lucra în Anglia fără permis de muncă.

Pentru astfel de avantaje, peste 200 de târgu-mureşeni şi-au depus deja cererile pentru dubla cetăţenie. EI trebuie să dovedească faptul că au origine maghiară şi că ştiu bine limba.

"Sunt patru acte tipizate. Una este cererea tip care este cererea pentru solicitarea cetăţeniei. Al doilea act este un act pentru modificarea numelui dacă a fost scris în limba română numele, atunci poate să ceri în limba maghiară", a declarat Kali Istvan, şef Centru pentru Democraţie.

"Noi practic întocmim tot ce e necesar pentru dosarul de a fi complet şi pentru a putea prezenta fi la consulatele maghiare din România sau Ambasada din Bucureşti", a declarat Jakab Istvan, preşedintele CNMT Mureş.

Dubla cetăţenie îi tentează şi pe pe maghiarii din Oradea. De la 1 ianuarie, la Centrul pentru Democraţie au fost peste 100 de cereri.

"Am avut aproximativ 120, 130 de solicitări, dosare complete s-au completat cred că 18 bucăţi", a declarat Zatyko Gyula, responsabil zona Partium.

Solicitanţii sunt de toate vârstele.

"Mă deranjează faptul că trebuie să dovedesc că eu sunt maghiar. Nu cred că există şansa să emigrezi în America, nici nu am vrut niciodată să emigrez în America, eu m-am născut aici", a declarat un tânăr.

Birourile Centrelor pentru Democraţie au fost asaltate şi de cei care au nevoie de consultanţă pentru a deveni cetăţeni maghiari.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.