Căutare Numele cotidianului: Gândul Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu are "niciun dubiu" ca limba română să fie învăţată de copiii maghiari după metodologia unei limbi străine şi că ceea ce a spus în Covasna nu a fost "o vorbă de vară", ci de "o realitate" pe care unii o ignoră. "Copiii maghiari învaţă limba engleză cântând şi limba română plângând", a afirmat Băsescu, relatând ceea ce i-au spus profesorii în cursul vizitei. Şeful statului a mai declarat că, într-adevăr, limba română este limba oficială a statului, dar a văzut "unii care ţipau" acest lucru, fără să ţină cont de situaţia din Harghita şi Covasna. "A nu înţelege această realitate înseamnă a-i condamna la izolare pe copii maghiari", a afirmat Băsescu. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |