Căutare Numele cotidianului: Jurnalul Naţional Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului programase ieri la Biblioteca Centrală Universitară lansarea în dezbatere publică a Proiectului Pachetului de Legi ale Educaţiei. Evenimentul a fost însă contramandat în ultimul moment din motive încă neclare, MECT anunţând asta prin intermediul unui comunicat de presă. Înştiinţarea a venit marţi seară, la ora 20:00, fără vreo explicaţie sau detalii în legătură cu reprogramarea evenimentului. După acest episod a urmat un al doilea comunicat, prin care MECT anunţa ieri după-amiază că amânarea a venit în urma “unei analize asupra oportunităţii momentului în care acest pachet ar fi fost supus dezbaterii. Având în vedere că în seara zilei de marţi domnul preşedinte Traian Băsescu a propus declanşarea referendumului pentru votul uninominal şi în acelaşi timp, în perioada imediat următoare, vom asista la campania electorală pentru Parlamentul European, Ministerul Educaţiei a considerat că o dezbatere publică activă şi constructivă asupra cadrului legal al educaţiei româneşti ar fi fost acum profund afectată”. ALTĂ MOTIVAŢIE. Surse parlamentare susţin însă că motivele reale ar fi “pretenţiile inacceptabile” ale reprezentanţilor UDMR în ceea ce priveşte amendarea Proiectului Pachetului de Legi ale Educaţiei. Prin vocea lui Marko Bela, reprezentanţii UDMR au cerut ca limba română să fie predată copiilor de etnie maghiară ca limbă străină, iar istoria şi geografia României să fie predate în limba maternă, urmând ca examenul la cele două materii să fie susţinut tot în limba maghiară. O altă pretenţie a liderilor UDMR a fost ca directorii de şcoli din zonele cu populaţie majoritară maghiară să aparţină acestei etnii. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |