Căutare Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Guvernul a aprobat, astăzi, proiectul legii educaţiei naţionale. Documentul va fi transmis în Parlament spre dezbatere în regim de urgenţă.
Ministrul Daniel Funeriu a anunţat că după dezbaterea legii, mulţi dintre cei care până atunci o criticau au ajuns să fie de acord cu acest proiect. După două săpătmâni în care proiectul legii a fost dezbătut public, în evenimente organizate de Ministerul Educaţiei la Camera Deputaţilor, astăzi, Guvernul a rediscutat pe baza documentului într-o şedinţă specială. Aceasta, în ciuda criticilor venite din partea opoziţiei, care a cerut prelungirea dezbaterilor publice asupra proiectului. De altfel, Daniel Funeriu i-a îndemnat pe colegii din partidele de opoziţie să aducă legii "critici constructive". "Vreau un consens cât mai larg pentru acest proiect de lege", a mai spus Funeriu, care a mulţumit sindicatelor pentru faptul că şi-au "schimbat" limbajul pe parcursul discuţiilor cu ministerul, arată Mediafax. Învăţământ obligatoriu prelungit, bacalaureat transdisciplinar Principalele modificări propuse prin proiectul de lege vizează introducerea obligativităţii învăţământului până la vârsta de 16 ani şi a claselor pregătitoare, dar şi introducerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial. Examentul de Bacalaureat va include şi o probă transdisciplinară, cu întrebări din mai multe materii din categoria ştiinţelor naturale, pentru clase de profil real, şi ştiinţelor sociale, pentru profil uman Proiectul va fi trimis cât mai repede în dezbateri la Parlament. Premierul Emil Boc anunţa recent că Guvernul va solicita Legislativului ca legea educaţiei naţionale să fie adoptată până la sfârşitul actualei sesiuni. Dezbaterea şi votul deputaţilor, pe 26 mai De altfel, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat ca proiectul elaborat de Guvern să aibă termenul limită de dezbatere şi adoptare 26 mai. Secretarul Camerei Deputaţilor, Dumitru Pardău, a precizat că Biroul Permanent va transmite de urgenţă proiectul legii educaţiei comisiilor de specialitate, dar termenele de dezbatere să fie cele normale pentru un act normativ.
|
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |