Căutare Numele cotidianului: România Liberă Senatorul UDMR Marko Bela susţine că este "cam greu" pentru Uniune să susţină un guvern care promite, ca primă măsură, anularea unei HG privind drepturile minorităţilor, afirmând că "ar fi o premieră foarte tristă şi foarte periculoasă în România să se anuleze un drept deja dobândit", potrivit Mediafax. "Susţinerea Guvernului este o decizie a grupurilor parlamentare. Probabil că înainte de vot, luni, o să mai avem o şedinţă cu grupurile parlamentare şi acolo să finalizăm poziţia noastră. Dar este cam greu să votezi un guvern care îţi promite, ca primă măsură, de exemplu, anularea unei Hotărâri de Guvern privind drepturile minorităţilor", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Deva, senatorul UDMR Marko Bela. El a adăugat că în cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, Guvernul a respectat Legea învăţământului, care prevede că în România există trei instituţii de învăţământ superior multiculturale: Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj, Universitatea de Artă şi UMF, ambele din Târgu Mureş. "Am mari regrete că s-au trezit atât de mari respingeri şi împotriviri faţă de o solicitare justă şi legală, ca şi în cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş să se aplice acele dispoziţii ale legii care ar conferi atribuţii decizionale acelor cadre didactice care predau în limba maghiară. Atât şi nimic mai mult", a spus Marko. El a explicat că Guvernul nu a făcut altceva, prin acea hotărâre, decât a impus aplicarea legii. "Eu consider că responsabilitatea respectării drepturilor minorităţilor, cele constituţionale şi cele legale, revine, cu tot respectul, nu Senatului unei universităţi, ci guvernanţilor, Guvernului şi instituţiilor statului. Guvernul trebuie să vegheze asupra respectării legii în orice domeniu, inclusiv în domeniul drepturilor minorităţilor", a afirmat el. Marko a spus că viitorul guvern ar trebui să-şi "revadă" poziţia faţă de UMF Târgu Mureş pentru ca România să nu asiste la "o premieră extrem de tristă" în care sunt anulate drepturi câştigate deja de către minorităţi. "Eu aş recomanda celor care vor veni la Guvern, săptămâna viitoare, dacă vor primi votul de învestitură, dar se pare că există această majoritate, să-şi revadă poziţia privind UMF, fiindcă relaţiile interetnice, convieţuire interetnică bună nu este responsabilitatea UDMR, a unei anumite formaţiuni politice, ci este răspunderea tuturor celor care şi-au asumat un rol politic. Eu sper foarte mult că totuşi îşi vor revedea această poziţie, pentru că altfel vom avea o premieră extrem de tristă în România, şi anume anularea unor drepturi deja dobândite. Până acum, în România, în aceşti 22 de ani de după 1989, mai încet sau mai repede, cu paşi mai mici sau mai mari, am lărgit condiţiile şi drepturile minorităţilor. Ar fi o premieră în România, foarte tristă şi foarte periculoasă, să se anuleze un drept deja dobândit. Cred că va trebui să mai avem discuţii în sensul acesta", a spus Marko. Premierul desemnat Victor Ponta a susţinut, miercuri, după şedinţa CExN, că nu s-a discutat în PSD despre anularea HG privind UMF Târgu Mureş, el precizând că aceste discuţii vor avea loc în USL şi că i s-ar părea neserios din partea sa să vorbească şi să se comporte ca şi cum ar fi la guvernare. Anterior, surse din PSD au declarat pentru MEDIAFAX că premierul desemnat Victor Ponta le-a spus, miercuri, membrilor Consiliului Executiv Naţional (CExN) al PSD, că prima decizie a Guvernului său după învestire va fi să anuleze HG privind Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că "este convenit" faptul că în prima şedinţă a Guvernului Ponta va fi abrogată Hotărârea de Guvern privind UMF Târgu Mureş. El a arătat că PNL este interesat să discute cu reprezentanţii maghiari din mediul academic, dar nu cu UDMR, pe tema autonomiei universitare. Întrebat dacă nu riscă USL să nu mai aibă o colaborare cu UDMR pe plan parlamentar, prin această decizie, Crin Antonescu a afirmat: "Nu este visul vieţii mele de politician să am colaborare cu UDMR în plan parlamentar. Apreciez colaborarea cu oricine, am colaborat în mai multe rânduri cu UDMR, şi la putere şi eu, care sunt mai bătrân, şi în opoziţie. Noi nu luăm decizii în funcţie de sprijinul sau colaborarea UDMR, UNPR, PSD sau PNL". Hotărârea de guvern privind înfiinţarea liniilor maghiare de studii la UMF din Târgu Mureş a fost aprobată la sfârşitul lunii martie de Cabinetul Ungureanu. Actul normativ stabileşte că la universitate va fi înfiinţată o nouă facultate, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză. Respectiva HG a fost una dintre temele moţiunii de cenzură a USL în urma căreia a căzut Guvernul Ungureanu. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |