Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Buzznews
Anul şi data apariţiei: 19.12.2011
Tematica: mutarea romilor de pe Coastei-Cluj
Categoria articolului: ştiri
Pagina (dacă este cazul): 1
Titlul articolului: Romii evacuaţi de pe strada Coastei au protestat în centrul Clujului FOTO
Numărul fotografiilor: 0
Acces online: https://www.buzznews.ro/2011/12/19/romii-evacuati-de-pe-strada-coastei-au-protestat-in-centrul-clujului-foto/


Câteva zeci de persoane, dintre care majoritatea romi evacuaţi abuziv de pe strada Coastei, au participat luni la Marşul pentru Dreptate Socială, care s-a desfăşurat în Cluj-Napoca. Protestatarii au pornit la ora 15.00 din Piaţa Avram Iancu, mergând pe Bulevardul Eroilor până la Palatul Telefoanelor, pe strada Bariţiu.

 

“Marşul pentru Dreptate Socială se desfăşoară în contextul în care se comemorează un an de la evacuarea de către autorităţile locale a peste 250 de suflete de pe strada Coastei în apropierea gropii de gunoi a oraşului. Decizia primăriei a fost sancţionată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar amenda derizorie de 8.000 lei nu acoperă dauna morală comisă. Primăria, împreună cu noi toţi, putem face mai mult. Societatea civilă a intervenit cu critici, dar şi cu expertiză pentru ca autorităţile locale să elaboreze proiecte integrate de locuire de care să beneficieze atât majoritari, cât şi minoritari. Politicile publice întârzie însă să se materializeze”, au atras atenţia organizatorii marşului.

Potrivit organizatorilor, aceasta a fost primul marş anti-segregare din România, organizat cu scopul de a atrage atenţia asupra rasializării sărăciei, marginalizării şi nedreptăţii sociale.

După marş, protestatarii au intrat la Casa Tranzit, unde au loc expoziţii, dezbateri şi proiecţii de film, toate împotriva discriminării.

 

 

 

 

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.