CÄutare Numele cotidianului: Foaia Transilvana Directorul general pentru politici regionale laComisia EuropeanÄ, Alexandros Tsolakis, a criticat atitudinea administraČiei clujene faČÄ de romii din Pata Rât, cerînd soluČii pentru problemele acestora. Criticile au fost fÄcute dupÄ o vizitÄ pe teren, care a avut loc sÄptÄmîna trecutÄ. “Dorim sÄ convingem autoritÄĹŁile cÄ e timpul sÄ-Ĺi schimbe modul de gîndire, nu putem sÄ-i excludem pe oameni, numai pentru cÄ sînt de etnie romÄ. Nu putem sÄ dislocÄm oamenii din oraĹ Ĺi sÄ-i aĹezÄm la marginea oraĹului unde vor fi, inevitabil, marginalizaĹŁi, de unde copiii nu se pot duce la ĹcoalÄ etc. Trebuie gÄsite soluĹŁii, dar asta va lua timp. E nevoie de o bunÄ planificare, bunÄvoinĹŁÄ Ĺi bani”, a declarat Tsolakis. Sînt condiČii inumane AcuzaČii mai dure au fost fÄcute de reprezentantul Open Society Institute, Kálmán Mizsei, care a declarat cÄ condiČiile din cele trei tabere de romi din Cluj sînt inumane. „Ceea ce am vÄzut în cadrul vizitei în cele trei tabere este absolut inuman Ĺi de neconceput pentru Uniunea EuropeanÄ, în secolul al XXI-lea. Dar autoritÄĹŁile locale clujene au acum toate Ĺansele sÄ transforme aceastÄ situaĹŁie jenantÄ într-un proiect pilot de locuire integratÄ, cu fonduri UE, deoarece regulamentele simplificate ale Uniunii permit acest lucru. OrganizaĹŁia din care fac parte este pregÄtitÄ sÄ asiste autoritÄĹŁile locale pentru ca acest proiect pilot de locuire integratÄ sÄ se realizeze”, a subliniat acesta. În 10 iunie, mai mulČi reprezentanČi ai organismelor internaČionale, autoritÄČilor româneČti Či ONG-urilor au participat la vizita internaČionalÄ de lucru „Getting closer – EU strategy for Roma and local realities”, organizatÄ de Grupul de lucru al organizaČiilor civice (gLOC). AceČtia au mers în cele trei aČezÄri “ghetoizate de la Pata Rât: aĹa-numitele „locuinĹŁe sociale” de la „noul” Pata Rât, care gÄzduiesc 250 de persoane evacuate de pe strada Coastei în decembrie 2010; colonia de pe strada Cantonului formatÄ în urmÄ cu 10 ani cu acordul tacit al municipalitÄĹŁii, ai cÄrei locatari (în jur de 400 persoane) sînt daĹŁi în judecatÄ Ĺi ameninĹŁaĹŁi cu evacuarea forĹŁatÄ de Societatea NaĹŁionalÄ „CÄile Ferate Române” Ĺi vechea colonie „Dallas” din apropierea gropii de gunoi, locuitÄ de cîteva decenii de aproape 1.500 de locatari, majoritatea romi, care trÄiesc în condiĹŁii nedemne de viaĹŁÄ Ĺi lucreazÄ în economia gri a reciclÄrii Ĺi valorificÄrii deĹeurilor, în condiĹŁii exploatatoare”, scriu organizatorii. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. Ăn cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât ĂŽn limba română cât şi ĂŽn limba maghiară. Ăn munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  În viitoare analize. |