Căutare Numele cotidianului: Cluj-Am.ro Din 10 Mai 2011 12:49 0 comentarii Vizualizari: 18
Primarul Sorin Apostu a propus în şedinţa de Consiliul Local de astăzi un proiect de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită a unui teren de circa 4000 de mp, pe strada Coastei către Mitropolia Ardealului. Consilierii locali au fost pentru acest proiect în ciuda faptului că reprezentanţi ai unor organizaţii civice s-au opus, cerând consilierilor să ţină cont de familiile de rromi ce au fost evacuaţi din acea zonă şi mutate la Pata Rât. Înalt prea Sfinţia Sa Andrei Andreicuţ a fost prezent la şedinţa de Consiliu Local. “Mă onorează faptul că astăzi am fost invitat să particip la şedinţa dumneavoastră. Noi avem mare nevoie de acest teren. Cele două şcoli teologice funcţionează într-un spaţiu foarte mic şi ar veni foarte bine o construcţie nouă şi frumoasă pentru această facultate de teologie. Noi am făcut această cerere. Am primit un alt teren pe strada Slănic, dar nu e potrivit terenul acela şi dorim acest teren de pe Coastei care se potriveşte pentru ceea ce dorim noi să facem. Dacă vom reuşi să realizăm această construcţie va fi o mândrie”, a spus IPS Andrei Andreicuţ. De asemenea, câţiva reprezentanţi ai unor organizaţii civice au fost prezenţi la şedinţă şi au dorit să le reamintească consilierilor locali că pe strada Coastei au fost familii de rromi care au locuit şi care au fost trimişi la Pata Rât. “Acolo au trăit familii de rromi care apoi au fost trimişi la Pata Rât. Vă rugăm să ţineţi cont de condiţiile în care trăiesc aceste familii cu copii”, a spus. Eniko Vincze, profesor universitar. Chiar dacă nu au fost lăsaţi să vorbească, aceştia au insistat şi au spus ceea ce au avut de spus, dar primarul Sorin Apostu le-a spus că nu sunt ei cei care fac ordinea de zi a Consiliului Local şi le-a cerut să anunţe atunci când vor mai dori să intervină în şedinţa de Consiliu Local. Pentru că nu au fost luate în considerare cele spuse de reprezentanţi, aproximativ 10 persoane de etnie rromă şi-au făcut apariţia în Sala de Sticlă ţinând în mâini foi pe care au scris cuvântul “Solidaritate”. Cu toate acestea, consilierii locali au votat pentru acest proiect, iar Mitropolia Ardealului va primi terenul de care are nevoie. Vă reamintim că proiectul prevede totodată că Mitropolia va restitui administrarea unui teren de circa 7.000 de mp pe strada Slănic, dar care nu a putut fi utilizat pentru scopurile în care a fost solicitat întrucât este mult mai potrivit pentru zonă de agrement. Din detaliile furnizate de reprezentanţii Mitropoliei Ardealului reiese că pe parcela solicitată se doreşte construirea unui campus universitar pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu clădiri care să găzduiască aulă (360 mp), sălile de curs (360 mp), săli de seminar (950 mp), ateliere şi spaţii destinate corpului profesoral, decanat, birouri pentru profesori, sală profesorală, etc, dar şi spaţii de cazare, o cantină şi anexe pentru utilităţi şi parcări. Campusul va găzdui şi o mică capelă. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |