|
 Pentru
autoritatile romane, un tigan in minus, o problema in minus
Razvan Ciubotaru
Aparut
in editia din 14 Noiembrie 2007
Daniel Barbu, politolog: Imaginea negativa a Romaniei in strainatate
este imposibil de combatut, cu atit mai putin de un ministru de Externe tarat
si un stat indiferent la problema romilor.
 Care este
trecutul tiganilor in Romania?
Pina in urma cu 150 de ani, tiganii din Regat au fost robi, adica
„bunuri agricole insufletite“. Puteau fi vinduti, cumparati, lasati
mostenire, exploatati sexual, nu numai la munci agricole. Dupa 1989, statul
roman a condamnat comunismul, Holocaustul, dar nu s-a condamnat niciodata pe
sine pentru ca a fost proprietar de sclavi, la fel si Biserica Ortodoxa
Romana. Sa nu uitam ca majoritatea robilor tigani apartineau domnitorului si
Bisericii. Satele cu populatie tiganeasca din jurul Bucurestiului sint satele
care apartineau manastirilor. Dupa secularizare, nimeni nu s-a mai ocupat de
ei. De la generatia lui Kogalniceanu, nici un personaj public nu a mai
deschis o dezbatere despre sclavie. Interesul pentru tigani a fost mai mult
unul „folcloric“.
Prin ce masuri s-au adresat autoritatile Romaniei postcomuniste, cit
si regimurile anterioare problemei tiganilor?
De la dezrobirea lor, statul roman nu a intreprins decit doua
operatiuni majore adresate explicit tiganilor. Prima a fost tentativa de
deportare in Transnistria, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, iar a
doua a fost Legea nr. 25/1976 privind obligatia persoanelor apte de munca sa
depuna o activitate utila. Legea nu se referea explicit la tigani, insa ea ii
viza pe cei care duceau o viata parazitara. Statul se angaja chiar sa le ofere
o slujba, iar daca ei se sustrageau, statul ii incadra fortat. In afara
acestor masuri nu vad altele majore, chiar si in postcomunism. Infiintarea
unui Consiliu pentru Combaterea Discriminarii si aparitia unor agentii
guvernamentale pentru integrarea romilor sint mai degraba o reactie la
criteriile politice impuse de UE,
la Copenhaga, in
1993, in vederea
aderarii. In cazul nostru, al Bulgariei, dar si al Ungariei, Poloniei sau
Cehiei, aceasta chestiune a fost vazuta mai mult ca una politica, legata de
discriminare. Statul roman a respectat criteriile politice, insa problema
sociala a ramas in sarcina organizatiilor civice.
Cum apreciati raspunsul autoritatilor romane la criza din Italia?
Presedintele si Guvernul cer programe europene, or, statul roman este
cel care trebuie sa-si rezolve aceasta problema, pentru ca nu finlandezii
i-au tinut sclavi pe tigani, ci statul si Biserica. Statul este indiferent
fata de localitatile locuite de tigani, care legal nu exista. Trebuie pus
capat existentei acestora sau ea trebuie confirmata. La ce ajuta programele
europene daca statului pare ca-i scapa populatia printre degete, si nu doar
populatia care pleaca in strainatate? Un tigan in minus e o problema in
minus, par sa gindeasca unele dintre autoritati. Al doilea raspuns este ca
trebuie sa deschidem mai multe consulate, or, problemele acestor populatii
marginale pornesc de
la
Avrig. Nu trebuie sa avem grija de tigani doar dupa ce
ajung acolo. Statul roman va ajunge astfel un prestator de asistenta juridica
pentru infractorii romani din strainatate, ceea ce mi se pare pervers. Ar
trebui sa aparam mii de infractori din bugetul public.
Cum apreciati reactia ministrului Cioroianu fata de infractorii
romani din Italia?
Declaratia domniei sale a fost incorecta politic. Or, in UE
corectitudinea politica este norma. Nu cred ca Romania isi poate permite acum
luxul unui ministru de Externe tarat, care la orice reuniune va stirni in
mintea majoritatii participantilor remarca „asta este rasistul din Romania!“.
Cit despre incercarile de a schimba imaginea Romaniei, impotriva
actualei imagini nu se poate lupta. Spre exemplu, degeaba explica italienii
ca ei sint cei cu Leonardo si Dante, pentru ca, in mintea americanului mediu,
italienii sint mafioti sau gigolo.
Ce ar trebui sa faca statul roman pentru tigani pentru a preveni
asemenea situatii?
Statul roman trebuie sa asigure tuturor prestatii de calitate, pentru
ca are nevoie de o populatie bine ingrijita si bine educata, educata chiar cu
forta.
Abandonul scolar nu mai este tratat acum ca o problema in Romania.
Inainte de 1989, dirigintele era obligat sa aduca elevul la scoala. Daca
parintii refuzau, dirigintele anunta militia. In Franta, politia interpeleaza
pe strada, in timpul anului scolar, orice adolescent care nu se afla la
scoala. Statele se simt datoare sa ofere cetatenilor sanse egale, chiar
impotriva subiectivitatii personale, pentru ca un tinar tiganus se poate sa
nu-si dea seama la ce-i serveste scoala. Ar trebui introdusa de urgenta
obligativitatea invatamintului pina la 18 ani.
In conditiile in care statul nu actioneaza, exista masuri pornite de
la liderii comunitatii rome?
Liderii sint niste potentati care sint in legatura doar cu „supusii“
care le recunosc autoritatea. Exista insa ONG-uri si partide ale romilor care
au avut initiative. In Bihor este o initiativa Romani CRISS pentru integrarea
copiilor in scoala. Este posibil ca in judet sa fi existat o segregare
scolara, iar propunerea a fost insusita de Inspectoratul Scolar si tiganusii
sint distribuiti acum in toate clasele. Insa a aparut un alt fenomen:
parintii maghiari sau romani isi retrag copiii din aceste scoli, ca reactie
la initiativa de integrare.
A fost mai usor pentru tigani sa-si transpuna modul de viata intr-un
stat care este perceput drept unul cu un grad mai mare de coruptie, precum
Italia?
Statul italian este mai slab decit cel francez. Autoritatile ar fi
putut actiona de mult, deoarece taberele tiganesti existau de multa vreme.
Poate ca e un stat mai lent, care actioneaza mai greu pina se dumereste,
precum cel roman. Ca ipoteza de lucru putem lua in calcul si existenta micii
coruptii a politistilor. Italia nu este o tara lipsita de criminalitate. E o
tara obisnuita cu o anumita violenta, chiar si politica. E comod sa spui ca e
vina romanilor. In anii ’90 se bucurau de aceeasi „reputatie“ albanezii din
Grecia. Italienii insisi, in imaginarul colectiv american, sint asimilati cu
mafiotii. Acum au gasit pe cineva mai slab decit ei, iar imaginarul colectiv
s-a inflamat. Chiar si la noi a existat emotia creata de mafia chineza si
racketii ucraineni. Miine o sa gasim infractorii pakistanezi, pentru ca avem
un deficit de forta de munca si vor veni populatii extracomunitare.
Credeti ca in Spania putem vorbi despre o reusita a integrarii
tiganilor, care au o comunitate mai numeroasa decit in Italia?
Succesul integrarii tiganilor in Spania este mai mult o constructie a
spaniolilor decit un succes al tiganilor. Tiganii spanioli sint produsul
artei 1900. Avangarda spaniola a revalorificat artistic spectacolul tiganesc,
a aparut arta flamenco. La noi, promovarea folclorului tiganesc beneficiaza
doar de public de aceeasi etnie, nu ca in Spania.
Profesorul universitar doctor Daniel Barbu este director al
Institutului de Cercetari Politice si sef al catedrei de stiinta politica a
Universitatii din Bucuresti. Este autor al mai multor lucrari, printre care
„Sapte teme de politica romaneasca“, „Republica absenta“ si „Bizant contra
Bizant“, si coordonator al volumului „Firea romanilor“. |
