Căutare

Articolul: 

Apărătorul celui care a declanşat furia italienilor la adresa imigranţilor români invocă contradicţii juridice majore, cu doar o zi înaintea verdictului final.

Italienii şi românii se pregătesc astăzi să-şi condamne în mare grabă frica. Nicolae Romulus Mailat se va afla în faţa sentinţei judecătorilor italieni, în cazul uciderii Giovannei Reggiani. La un an fără o zi de la începutul unui caz în care există destule mistere, Procuratura italiană a cerut închisoare pe viaţă pentru Mailat. Punctul de sprijin: declaraţia Emiliei Neamţu, martorul-cheie care n-a fost chemat la proces şi cu posibile probleme psihice la activ.

Omor deosebit de grav, tâlhărie şi agresiune sexuală. Acestea sunt acuzaţiile pentru Mailat. În faţa lor, inculpatul a spus ieri că se simte „un ţap ispăşitor“ pentru toate delictele comise de români în Italia. „Nu am cuvinte, mă încredinţez dreptăţii divine. Nu am vrut să spun nimic în timpul procesului pentru că am înţeles că ar fi inutil. Vor cu orice preţ un vinovat pentru o infracţiune atât de gravă şi cred că eu am avut ghinionul să fiu ales ţap ispăşitor“, a spus Mailat.

Încă de la început, fotografia lui Mailat cel nebărbierit şi ciufulit, cu geaca desfăcută, a devenit simbolul urii. Într-o schemă primitivă, antagonică, de o parte s-ar afla italienii sătui de „cotropitorii“ români. De cealaltă - românii de bine care nu vor să „fiarbă“ în aceeaşi oală cu infractorii şi vor să-şi vadă de noua lor viaţă, în Peninsulă. O poveste veche cu mai multe adevăruri. Iar dincolo de aceste adevăruri sunt politicienii, cei care au speculat cum au putut mai bine momentul. Dreapta italiană a mirosit potenţialul electoral în prag de alegeri, propunând o serie de legi dure, iar câţiva politicieni de la noi s-au transformat în apărători supremi ai românilor aflaţi în afara graniţelor.

La un an distanţă de la şocul româno-italian denumit „Cazul Mailat“, Evenimentul zilei începe un serial despre împrejurările şi faptele ce au transformat o crimă în problemă naţională.

INTERVIU

„Avem un martor protejat, iar poliţia nu ştie unde este“

Există un om care crede că niciun fir de păr, nicio picătură de sânge nu-l incriminează pe Romulus Mailat. Din cabinetul său luxos, de pe scaunul cu spătar frumos lucrat, avocatul acestuia, Piero Piccinini - cumnatul unei românce -, vorbeşte relaxat despre un caz care ţine, de un an, în priză televiziunile şi ziarele din Italia şi România. Aproape nicăieri, în afara acestui cabinet, nu există dubii serioase în legătură cu numele autorului crimei din Tor di Quinto. O întrebare pare să-l macine însă pe Piccinini: ce se va întâmpla dacă „o justiţie solidă“ va ignora certitudinile presei şi îl va considera pe Mailat nevinovat? Nu prea pare a dori să ştie răspunsul, oricât ar vrea să câştige cazul.

„Am apărat 200-300 de români“

EVZ: Apăraţi un om condamnat deja de opinia publică...
Piero Piccinini: Este foarte greu. Dar eu cred că o justiţie solidă este în stare să ignore ceea ce massmedia a spus. O justiţie slabă nu.

Aţi mai avut vreun caz atât de dificil?
Da. Nu atât de importante pentru media, dar am avut destule cazuri de omor.

Este prima dată când apăraţi un român?
(Zâmbeşte) Am apărat până acum 200-300 de români. Alţii au fost ruşi, ucraineni, albanezi. Şi italieni, desigur.

Să vorbim puţin despre „Cazul Mailat“. Sunt câteva probleme la care presa s-a referit. (râde) De ce nu vorbeşte nimeni în acest caz? Martorul acuzării, Emilia Neamţu, se află în România şi susţine că nimeni nu i-a spus de proces. Nici cei din tabără n-au fost interogaţi decât la început.
Asta e problema centrală. Emilia Neamţu este un martor foarte, foarte dificil. Eu cred că, dacă ar fi fost din nou audiată, în tribunal, era posibil să iasă la iveală multe contradicţii. Cred că înţelegeţi bine că, din acest motiv, procurorul n-a fă- cut toate eforturile pentru a o aduce pe Emilia Neamţu în Italia. Consider că e cu atât mai straniu cu cât Emilia Neamţu e un martor protejat de poliţie, iar poliţia nu ştie unde este.

„Nu există proba de sânge incriminatoare“

Presa din România a găsit-o foarte simplu. Se află în Avrig…
Pe Strada Unirii. Ştiu (râde). Procurorul îşi face treaba. Hotărârea îi aparţine. E adevărat ce spuneţi: n-a fost audiat nimeni din tabără. Numai Lingurar Tiberian a fost interogat. Cred că aici problema principală e următoarea: în prima zi a fost găsit Mailat şi totul părea clar. Şi n-au fost făcute destule cercetări în ceea ce priveşte cazul ăsta. Când şi-au dat seama că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât păreau la început, era deja prea târziu. Tot ce are acum Procuratura este Mailat. Şi astăzi trebuie să facă procesul cu el. Dar problema rămâne, contradicţiile rămân, sunt multe întrebări care n-au răspuns.

Care sunt aceste contradicţii?
Cea mai importantă: nu există nicio probă care să demonstreze că Mailat a fost în contact cu doamna Reggiani. Nu există sânge, nu există urme de piele, de păr, lichide biologice, absolut nimic. Dacă a ucis-o Mailat, ceea ce eu nu cred, înseamnă că n-a atins-o, probabil. Iar lucrul acesta este imposibil.

Cât rău şi cât bine v-a făcut acest caz? Mă refer la posibile ameninţări, pe de o parte, şi la beneficii de imagine, pe de alta.
N-am fost ameninţat. Au fost unele articole pe internet în care am fost criticat că apăr un român. Mi s-a spus că sunt nebun, mi s-a spus să-mi fie ruşine că-l apăr pe Mailat. Probabil este vorba de persoane care nu-şi dau seama care este rolul avocatului. Ameninţări însă nu, şi nici n-am fost influenţat de nimeni.

Au fost voci care au spus că sunteţi italian şi că, prin urmare, nu puteţi fi corect într-un asemenea caz.
Fratele meu este căsătorit cu o româncă şi trăieşte în România. Puteţi judeca singuri dacă sunt sau nu corect.

„Fără condamnare, problema românilor se va agrava“

Cum se simte Mailat acum?
Mailat este foarte aşezat, la locul lui. Este incredibil. Este mai mult decât calm, este un om aşezat, acesta e cuvântul. Te uiţi la el şi nu poţi să înţelegi. În experienţa mea n-am întâlnit o persoană acuzată de omor aşa de calmă ca Mailat. E amabil cu avocatul său, cu traducătoarea, cu toate persoanele din preajmă. Şi mulţumeşte mereu că e apărat. Iar asta e foarte ciudat, pentru că persoanele aflate într-o asemenea situaţie ajung la punctul în care strigă: „Faceţi ceva să ies de aici!“.

S-au liniştit lucrurile în Italia de când nu se mai scrie atât despre Mailat?
Da. Problema există, dar e puţin mai linişte. Opinia publică aşteaptă să fie condamnat. Ce se întâmplă însă dacă nu va fi condamnat? Asta-i dificultatea apărării. Dacă nu va fi condamnat, problema românilor se va agrava.

"Mailat face parte dintr-o generaţie de criminali, care vine din România, a trăit în regimul ceauşist şi s-a trezit în lumea liberă. A intrat în Europa cu fărădelegile cu care era obişnuit şi cu propriile reguli.", forumist al publicaţiei, italiene „La Repubblica“

REPORTAJ

Un an mai târziu: călătorie cu români spre gara din Tor di Quinto

Să coborâm, dracului, odată! În această secundă a după-amiezii de sâmbătă, toată lumea adunată în vagonul jegos cu drum spre Viterbo, undeva la nord de Roma, pare să aibă acest gând pios. O să ieşim din tubul mirositor, la soare, după aceea o să vină o staţie şi apoi alta, până coborâm. E plin de români.

Undeva în mijloc se desfăşoară o scenă frumoasă, pe care orice om de bine trebuie s-o ţină minte: o italiancă elegantă lasă loc unei ţigănci cu un plod în braţe, ce urlă de mama focului. De vreo cinci minute, de când s-a ridicat, italianca ascultă înjurăturile duioase ale ţigăncii către copil cu un fel de adoraţie. Să coborâm, dracului, odată! A trecut abia o staţie.

Românii se văd, ca întotdeauna. Sunt în grupuleţe, cu tricouri şi flanele fistichii. Pe care scrie mare numele vreunei echipe de baseball sau al unei universităţi.

Căutând ceva ce nu se arată încă

Unul dintre ei se aşază alături, îşi scarpină degetele de parcă ar zgâria carton. Îi face semn din cap unuia dintre însoţitorii săi, rămas lângă uşă, că mai e un loc liber alături. Însoţitorii râd de el, nu se ştie de ce. Până la urmă încă un român se hotărăşte să se aşeze. Acum sunt doi români care stau faţă în faţă, fără să zică ceva. Studiază, fiecare în parte, o domnişoară cu balerini strălucitori ce ascultă pierdută manele, cu telefonul la obraz. Lângă ei, o italiancă, femeie în vârstă, se uită pe toate geamurile, căutând ceva ce nu se arată încă.

Românii ar fi trebuit să ajungă la 4 şi 15 minute la un grătar, deja sunt în întârziere. Jack s-a dus să ia carne şi e îndemnat prin telefon: „Hai, măi, berbecule, mişcă-te odată!“. Se iau în râs unii pe alţii cu măsură. E fericirea lor şi nu poate veni nimeni până în Italia, să urce în trenul ăsta şi să le-o ia.

Gara închisă şi câmpurile goale

Între timp, frica bătrânei italience s-a transformat în groază: nu ştie dacă staţia ei n-a trecut deja. Nu mai poate şi-l întreabă pe unul dintre români, care-i spune că mai e până la Saxa Rubria, şi femeia se linişteşte brusc. Îl întreabă pe „salvatorul“ ei dacă e din Roma. „Nu, din periferie“. Rămân să vorbească despre trenurile din Roma, care circulă rar de tot. Probleme de organizare.

Staţia Tor di Quinto, unde în urmă cu un an se înghesuiau camere de luat vederi, poliţişti, ziarişti şi localnici, toţi oripilaţi de un eveniment ce până atunci păruse, poate, de neimaginat, nu mai există momentan. A intrat în lucrări de modernizare. Cel mai bine e să cobori la Due Ponti şi de acolo să o iei pe jos, pe Via di Tor di Quinto.

Acum un an, la ora asta, câmpul care se arată undeva în stânga ar fi răsunat de fiare vechi şi mămăliga ar fi fiert în ceaune, lângă barăcile ţiganilor. Un eveniment urât îi ţine acum pe ţigani departe de câmp, de gară şi de fierul vechi. Pe unii şi de Italia. La două zile după nebunia cu Mailat, care locuia aici, italienii au demolat mai întâi barăcile, apoi au arat locul. Iar Tor di Quinto s-a reîntors pe harta Italiei.