Căutare Numele cotidianului: Evenimentul Zilei Articolul:
Un grup de cetăţeni români de etnie rromă, specializat în jefuirea persoanelor singure care se plimbau în Parcul Rozelor din Milano, a fost prins, fiind în prezent anchetat. Agresarea persoanelor în scop de jaf a început să fie
semnalată în primele luni ale acestui an. După o serie de
urmăriri şi anchete, poliţiştii de la comisariatul Mecenate
din Milano au reuşit să prindă şapte ţigani originari
din România, dintre care doi au fost arestaţi. Ceilalţi sunt
anchetaţi pentru tăinuire şi ascundere de lucruri furate,
relatează Rompres care citează Corriere della Sera şi La
Repubblica. Cei doi sunt acuzaţi deocamdată de şase furturi, comise în perioada martie-septembrie şi de tăinuire de obiecte. În urma percheziţiei în tabăra de nomazi unde locuiau, au fost găsite foarte multe lucruri furate şi îngropate: CD-uri, DVD-uri, bijuterii din aur, ceasuri, telefoane mobile şi laptopuri. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |