Numele cotidianului
Articolul:
11 Decembrie 2007
Portretul-robot al romanului expulzabil din Italia
Doar 99 de romani din cei 5.000 promisi de
autoritatile italiene au fost trimisi acasa de cand guvernul Prodi a adoptat
decretul de expulzare a infractorilor straini.
Acesta este „bilantul” noului Decret
italian de expulzare. Cei 5.000 de infractori cu care ne speria Roma nu au fost
inca identificati.
Entuziasmul cu care autoritatile italiene anuntau expulzarea a 5.000 de romani
pana de Craciun nu si-a gasit, se pare, suport in realitate. Potrivit
politistilor, de la 1 noiembrie - cand guvernul Prodi a adoptat noul
Decret-lege privind expulzarea unor cetateni din state membre UE - au fost
trimisi in tara doar 99 de conationali.
Motivele: se aflau pe teritoriul Italiei de mai mult de 90 de zile (perioada
legala pe care un cetatean al unui stat membru UE o poate petrece in Peninsula
ca turist) si nu au putut demonstra ca au mijloace de subzistenta. Intre timp,
guvernul italian a obtinut votul de incredere al Senatului pentru noul decret -
e drept cu unele modificari - iar, in aceste zile, il asteapta si pe cel al
Camerei Deputatilor, unde raportul de forte ii este favorabil.
Obligat sa-ti anunti prezenta
„Numarul romanilor expulzati ar putea creste cu cateva zeci pana de Craciun. Nu
mai mult. Asta, daca tinem cont de faptul ca prefectii din Peninsula - care au
sarcina sa-i „contabilizeze” pe indezirabili au anuntat ca au semnat deja
ordine de expulzare pentru mai bine de 200 de romani. Numai ca, pe de-o parte
cei ce urmeaza sa fie repatriati au la dispozitie 20 de zile pentru a ataca
deciziile prefectilor, iar, pe de alta parte, ordinele de expulzare trebuie
confirmate de instanta. Recursul prin care este atacat ordinul prefectului
atrage suspendarea decizie de expulzare”, sustin surse din politie.
Potrivit noii legi italiene, in categoria celor ce urmeaza sa fie repatriati nu
intra in primul rand cei ce comit infractiuni, ci aceia care depasesc perioada
de 90 de zile in care pot ramane in Peninsula ca turisti si nu demonstreaza ca
au suficiente resurse pentru a se intretine.
De altfel, pentru a putea tine sub control „imigratia ilegala”, senatorii
italieni „au amendat” noua lege astfel: orice turist strain care, spre exemplu,
calatoreste cu masina si nu are voucher ca sa poata demonstra data la care a
intrat in Italia, este obligat sa-si declare prezenta pe teritoriul acestei
tari in fata autoritatilor locale (primarie, prefectura). In cazul in care nu
face acest lucru si nici nu poate dovedi cu acte cand a intrat in Peninsula,
risca expulzarea, intrucat autoritatile vor presupune din oficiu ca persoana
respectiva se afla in Italia de peste 3 luni.
„Este foarte important ca romanii sa cunoasca aceasta prevedere deoarece, odata
cu expulzarea, vor primi si interdictia de a mai intra pe teritoriul italian.
Iar perioada de interdictie a crescut la maximum 10 ani”, avertizeaza
specialistii. Mai mult, cei care sunt prinsi incalcand interdictia risca de la
3 luni la 1 an de inchisoare si o amenda cuprinsa intre 500 si 5.000 de euro.
Ce atrage expulzarea „de urgenta”
Exista si situatii in care, potrivit aceleiasi legi, cetateni membri ai
statelor UE pot fi expulzati „de urgenta”. Este cazul celor care comit
infractiuni - fie sunt prinsi in flagrant, fie se afla deja in evidente
politiei italiene -, punand astfel in pericol siguranta publica.
In aceasta categorie pot intra: persoanele care cersesc, cele care se
prostitueaza, dar si proxenetii, hotii care fura din buzunare, din magazine sau
din locuinte si talharii.
IMPACT
Romanii, piesa de baza in economia Italiei
Daca muncitorii romani care lucreaza in Italia s-a intoarce in tara, cateva
sectoare ale economiei italiene, precum agricultura, constructiile si domeniile
bazate pe manufactura, ar avea mari dificultati, apreciaza Ovidiu Silaghi,
ministrul pentru IMM-uri. Acesta sustine ideea intoarcerii romanilor plecati in
Italia. Pentru aceasta, autoritatile trebuie sa-i incurajeze sa-si faca firme,
sa le ofere anumite inlesniri sau sa atraga companiile italiene sa vina in
Romania.
Potrivit autoritatilor, in Italia muncesc legal 800.000 de romani. Cel mult o
treime dintre acestia ar putea reveni in tara, considera Silaghi. Multi dintre
ei si-au cumparat case acolo si si-au adus si familiile. Scandalul legat de
romanii din Italia a afectat, in primul rand, afacerile firmelor italiene, in
special din turism. Potrivit ministrului pentru IMM-uri, foarte multi romani au
renuntat sa mai plece in excursiile in Italia pe care le rezervasera. (Ana
Batca)
· Autoritatile
italiene ne-au trimis in tara nunmai 1,98% din infractorii promisi. Doar primii
sase au fost expulzati de urgenta pentru infractiuni comise in Peninsula